Caz înfiorător! Un bebeluș și părinții acestuia au murit, după ce o damă de companie i-a dat foc clientului său în apartamentul aflat sub ei

Caz înfiorător! Un bebeluș și părinții acestuia au murit, după ce o damă de companie i-a dat foc clientului său în apartamentul aflat sub ei

Doi tineri părinți și bebelușul acestora au murit într-un incendiu de proporții. Focul a fost pornit de o damă de companie ce a incendiat apartamentul unui client, aflat sub locuința celor trei victime.

Evenimentul a avut  loc în Point Cook, Melbourne, Australia. În urma incendiului, Ivy, o fetiță de doar trei săptămâni, și părinții ei, Abbey Forrest și Inderpal Singh, doi tineri în vârstă de 19 și respectiv 28 de ani, s-au stins din viață. Aceștia nu au avut  nicio șansă în fața flăcărilor care s-au extins rapid, informează Daily Mirror. (CITEȘTE ȘI: O BISERICĂ DIN NEAMȚ A FOST MISTUITĂ DE FLĂCĂRI. INCENDIUL AR FI IZBUCNIT DE LA O LUMÂNARE)

Imediat ce au sesizat focul, vecinii au încercat să scoată victimele din flăcări. Din nefericire, nici măcar pompierii nu au mai avut ce să facă, constatându-le doar decesul. În ceea ce privește bărbatul al cărui apartament a fost incendiat oamenii legii nu au confirmat încă dacă acesta se afla sau nu în locuință.

Dama de companie a ajuns după gratii

Jenny Hayes, dama de companie care e pornit incendiul, a ajuns după gratii. Femeia, în vârstă de 46 de ani, a fost acuzată de crimă și incendiere ce a condus la moarte. (VEZI ȘI: NEWS ALERT! INCENDIU DE AMPLOARE LA MOIECIU DE SUS. TREI PENSIUNI AU LUAT FOC CA O TORȚĂ)

Potrivit presei internaționale, în acest caz au fost demarate cercetările pentru a se stabili cum a putut dama de companie să declanșeze un asemenea incendiu devastator și mai important, motivul pentru care a luat această decizie.

Cel mai probabil, femeia și clientul său nu s-au înțeles în ceea ce privește serviciile prestate, așa că aceasta a hotărât să-i dea foc la pat și să fugă de la locul faptei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!