Caz șocant! Un băiețel de 11 ani a rămas fără picioare, după ce a căzut de pe un tren aflat în mișcare

Caz șocant! Un băiețel de 11 ani a rămas fără picioare, după ce a căzut de pe un tren aflat în mișcare

Un accident teribil a avut loc în Rusia. Arkady Aksenov, un băiat de 11 ani, a încercat să facă o cascadorie pe un tren aflat în mișcare, însă a căzut, iar ambele picioare i-au fost retezate de roțile trenului.

Potrivit Daily Mail, băiețelul a fost convins de alți doi prieteni să urce pe tren și să alerge pe vagoane, pentru a  deveni viral pe YouTube. Arkady Aksenov a acceptat provocarea, însă a alunecat de pe tren, iar roțile i-au tăiat ambele picioare. După ce au văzut cele întâmplate, prietenii băiatului s-au speriat și au fugit de la locul fapte, lăsându-l pe băiatul de 11 ani într-o baltă de sânge.

După o oră, copilul a fost observat de Bulat Zhakeev, mecanic de locomotivă. Bărbatul a oprit trenul cu care se deplasa și i-a acordat primul ajutor.

„Am observat cu coada ochiului o pată mare, întunecată, și am crezut că se vede pământul din zăpadă, dar brusc s-a mișcat. Era cineva care, cumva, s-a ridicat și s-a îndepărtat de șine. Mi-am dat seama că este un băiat care stătea cu fața în jos într-o baltă de sânge. A spus: «Ajutor, mi-e frig». Ceea ce crezusem eu că este pământ, era de fapt sângele lui”, a declarata mecanicul de locomotivă.

Mama băiatului, revoltată pe cei care au fugit

După incident copilul de 11 ani a fost transportat la spital și i-au fost acordate îngrijiri medicale. Mama băiatului a fost răpusă de durere și a făcut acuzații dure la adresa celor doi prieteni care au fugit.

„Tu, cel care l-ai constrâns să urce în acel tren. Ați fost doi, de 12 și 14 ani, numele și adresele voastre sunt cunoscute. Au plecat liniștiți, au dispărut în tufișuri, nu au încercat să aducă pe cineva în ajutor. Știau că nu sunt camere de supraveghere pe calea ferată și că Arkady va muri, și nu au spus un cuvânt.

Voi, mici idioți! Lumea va spune că nu trebuia să faceți asta, de la bun început, dar nici să-l fi lăsat pe prietenul vostru zăcând acolo. Legea nu vă va pedepsi pentru că sunteți minori”,  a scris mama băiatului pe rețelele de socializare.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
Click.ro
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
Gandul.ro
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!