Cazul Caracal. Noul avocat al familiei Melencu: ”Lipsesc probe din dosarul Luizei”

Cazul Caracal. Noul avocat al familiei Melencu: ”Lipsesc probe din dosarul Luizei”
Cazul Caracal. Noul avocat al familiei Melencu: ”Lipsesc probe din dosarul Luizei”

Noul avocat al familiei Melencu, Carmen Obârșanu, a declarat – luni, la sediul DIICOT – că în dosar nu sunt probe despre cazul răpirii Luizei, nici măcar cele au apărut în spațiul public. „A existat o tânără pe nume Luiza. Atâta tot. Nu sunt probe”, spune avocatul.

Avocatul Carmen Obârșanu, care reprezintă familia Melencu în cazul dispariției Luizei, fata care a fost luată la ocazie în Caracal și despre care Gheorghe Dincă a spus că a omorât-o, a declarat că, după ce a văzut dosarul, și-a dat seama că probele sunt „apă sfințită”.

„Să nu ne împieteze dreptul la a vedea dosarul, de a vedea probele, dar să fie probe, nu maculatură, pe care ne-au prezentat-o vineri (n.red. – procurorii DIICOT), când am venit cu doamna Melencu. Practic, vineri ni s-a prezentat o maculatură, cu acte lipsă, scoase din dosar, chiar dacă am stat în acea cameră de anchetă și am citit, eu vă spun sincer că ceea ce am găsit acolo pur și simplu nu m-a îngrozit ca și duritate a probelor, ci ca… apă sfințită. Am găsit acte, cele mai recente acte întocmite de procurori sunt din 1 august. Deci niciun fel de acte în afară de cele efectuate de către DIICOT Craiova”, a spus Obârșanu.

”În niciunul dintre dosarele 1 – 7 nu se află acel film”

Avocatul a precizat că, în dosar, singurele probe despre Luiza Melencu sunt că „a existat o tânără pe nume Luiza”. „Sunt foarte puține probe care se referă la Luiza, doar așa printre picături, printre dosare. Că a existat o tânără pe nume Luiza. Atât. Nu sunt probe. Îmi aduc aminte că am văzut la tv acel filmuleț cu Luiza, în care mergea, trecea pe lângă femeia în roșu (…). Ei bine, în niciunul dintre dosarele 1 – 7 nu se află acel film. Nu doar că nu sunt probe care să arate răpirea, dar nici măcar probele arătate în media”, a mai spus Carmen Obârșanu.

Luiza Melencu a dispărut în luna aprilie, după ce s-a urcat într-o mașină de ocazie. În acest caz, Gheorghe Dincă, în prezent arestat preventiv, a spus că atât pe Luiza Melencu, cât și pe Alexandra Măceșanu, le-a ucis.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!