Cazul care a șocat o lume întreagă! Amanta bărbatului din imagine a rămas însărcinată. Cum a vrut să se ”scoată”

Cazul care a șocat o lume întreagă! Amanta bărbatului din imagine a rămas însărcinată. Cum a vrut să se ”scoată”
Stephen Doohan

Un paramedic care i-a administrat în secret amantei sale însărcinate un medicament pentru avort, determinând întreruperea sarcinii, a fost condamnat la zece ani și șase luni de închisoare.

Stephen Doohan, care era șef de echipă în cadrul Serviciului de Ambulanță Scoțian, i-a administrat un medicament pentru avort femeii, după ce a aflat că este însărcinată cu copilul său.

Femeia, care nu știa că Doonhan este căsătorit când cei doi au avut o relație, a suferit un avort spontan, după ce bărbatul în vârstă de 33 de ani a zdrobit pastile într-o seringă și i le-a administrat în timp ce aceasta se afla în locuința lui din Edinburgh, în 2023.

Doohan a pledat vinovat la Înalta Curte din Glasgow în luna mai, pentru agresiune fizică și obligarea unei femei de a face avort.

Victima a fost supusă unei traume, în urma pierderii sarcinii

Judecătorul Colbeck a declarat că Doohan a suspus victima, al cărei nume nu a fost dezvăluit, „la dureri considerabile pe parcursul mai multor zile și a lăsat-o să se confrunte cu o viață întreagă de durere și pierdere”.

„Ați cercetat și ați planificat ceea ce i-ați făcut victimei dumneavoastră. Ați folosit resursele disponibile ca paramedic înainte de a manipula femeia și de a executa acel plan sub pretextul unei activități intime consensuale. Ați lăsat-o într-o stare care nu poate fi descrisă decât ca pe o durere și o angoasă considerabilă din cauza perspectivei de a-și pierde copilul înainte ca ea să o facă, de fapt. Infracțiunile comise de dumneavoastră, sincer să fiu, sunt aproape la fel de grave ca oricare alta pe care această instanță a condamnat-o”, a declarat judecătorul.

De asemenea, judecătorul a subliniat că victima a fost grav afectată la nivel emoțional, „radiind de o durere crudă”, conform BBC.

Citește și: O fostă asistentă a lui P. Diddy îl acuză pe mogul de abuz. Acuzațiile nu se opresc aici

Bărbatul a fost suspendat din funcție

Doohan a fost suspendat din funcția pe care o ocupa în cadrul Serviciului de Ambulanță.

Instanța a aflat că femeia se afla la domiciliul lui din Edinburgh, la câteva zile după aflarea sarcinii. Ea se afla în pat în timp ce el a făcut ceva ce nu putea vedea, dar victima nu a avut suspiciuni cu privire la acțiunile lui.

Doohan ar fi injectat substanța, iar femeia a început să sufere a doua zi crampe îngrozitoare. Mai târziu, i-a administrat diazepam pentru durere. Instanța a aflat cum victima a ajuns într-un „somn profund” și s-a trezit fiind abuzată fizic de bărbat.

Citește și: Imagini terifiante! Un cântăreț celebru a fost surprins în timp ce își lovea iubita ca pe un sac de box! ”Mă bătea atât de rău încât albul ochilor mi se făcea roșu!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Digi 24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
SURSE | Fratele „sponsorului” plecării private în Mykonos, ridicat de DIICOT în mega-dosarul antrepozitelor cu produse petroliere. O șefă din CEC Bank vizată în dosar. Prejudiciul față de stat este de aproape 50 de milioane de euro. Gruparea și-ar fi tras „pe dreapta” aproape 120 de milioane de lei
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi