Acasă » Exclusiv » Tânăra care-l acuză de hărțuire pe Cristian Boureanu rupe tăcerea! Povestea e halucinantă: nu pe ea a vrut-o, ci pe prietena ei, dar… ”Mi-a pus mâna sub salopetă, a văzut că nu port lenjerie intimă, m-a împins pe pat!”

Tânăra care-l acuză de hărțuire pe Cristian Boureanu rupe tăcerea! Povestea e halucinantă: nu pe ea a vrut-o, ci pe prietena ei, dar… ”Mi-a pus mâna sub salopetă, a văzut că nu port lenjerie intimă, m-a împins pe pat!”

De: Maria Iancu 05/06/2025 | 23:40

Tânăra care a fost hărţuită de Cristian Boureanu a decis să îşi spună partea de adevăr în exclusivitate pentru CANCAN.RO. I-a fost teamă la început, s-a gândit mult până să facă acest pas, însă vrea să îşi facă dreptate! Fata în vârstă de 24 de ani a povestit cu lux de amănunte ce s-a întâmplat pe 1 iunie în apartamentul fostului politician. În rândurile următoare, aflaţi toată povestea. Atenţie, informaţiile vă pot afecta emoţional!

Cristian Boureanu este protagonistul unui scandal de proporţii după ce a încercat să abuzeze o tânără de 24 de ani în propriul său apartament. A se afla acolo alături de prietena ei, după ce fostul politician le-a chemat să ia masa împreună. Tânăra mărturiseşte că nu înţelege cum s-a ajuns în această situaţie asta pentru că „deputatul Playboy” nu s-a arătat nicio secundă interesat de ea!

„De ce nu vrei să dormi la mine, ticăloaso?”

CANCAN: Povesteşte-mi cum l-ai cunoscut pe Cristian Boureanu.

A: Vreau să precizez că eu cu Cristi nu am avut nicio legătură, nicio tangenţă, el nu ştia de existenţa mea până la prietena mea. El vorbea cu ea prin mesaje şi aşa mai departe, nu s-au văzut niciodată şi aşa am ajuns să ne cunoaştem, prin intermediul prietenei mele.

CANCAN: Când v-aţi văzut prima dată?

A: Ne-am văzut prima dată acum două, trei zile. Eu cu prietena mea am ieşit în oraş, am ieşit să mâncăm şi să bem un cocktail, iar ea a avut o situaţie care s-a întâmplat acolo, iar în momentul respectiv Boureanu i-a scris un mesaj dacă vrea să ne vedem. Noi am acceptat, a zis că este cu un prieten, a zis că în 10-12 minute ajunge, ne-a luat, am ajuns acolo, a zis că să mergem să mâncăm, să ne gătească.

CITEŞTE ŞI: Cristian Boureanu, mesaje HALUCINANTE cu tânăra pe care a hărţuit-o în apartament: “Fii-mea știe că umblu cu fete mai mici decât ea”

CANCAN: Acolo, adică la el acasă.

A: Da, acasă la el. Totul a decurs super bine, am vorbit, ne-a gătit, a fost super de treabă, efectiv s-a comportat ca un gentleman, aş putea spune ca un tată pentru că a avut grijă de noi, şi când am plecat a vrut să ne ducă acasă prietenul lui pentru că el a consumat alcool atunci. Ne-a condus la uber, a vorbit cu şoferul să nu se întâmple ceva cu noi, efectiv a fost o seară foarte plăcută în care s-a comportat foarte bine, educat, nu m-aş fi aşteptat niciodată că pe viitor ar putea să aibă un alt comportament.

CANCAN: Apoi cum aţi mai reluat legătura? V-a căutat el?

A: El cu mine… nici în seara respectivă nu a arătat niciun interes faţă de mine. Chiar am discutat faptul că eu sunt interesată de un alt băiat, că vorbesc i-am povestit chestiile astea şi lui şi prietenului său, el era interesat de prietena mea, chiar la finalul serii a precizat „De ce nu vrei să dormi la mine, ticăloaso?” Ca şi o glumă. Noi i-am spus că avem treabă, că ne trezim de dimineaţă că trebuie să mergem la yoga şi nu putem să rămânem. A înţeles, cum am precizat, a venit jos cu noi, ne-a dus la uber. După asta, două zile mai târziu, eu dormeam, prietena mea lucra, a venit şi m-a întrebat dacă vreau să mergem, din nou, să mâncăm un grătar la el acasă. Pentru că prima noastră întâlnire a fost super ok, chiar ne-a plăcut compania şi atmosfera am zis că da, de ce nu. A fost şi pe timpul zilei, a zis să mâncăm grătar şi să stăm la plajă.

Veste proastă pentru Cristian Boureanu
Cristian Boureanu, implicat într-un scandal de proporţii (Foto: Facebook / Cristian Boureanu)

CANCAN: Prima dată mi-ai spus că s-a comportat foarte frumos cu voi. Nu a făcut niciun gest nici măcar faţă de prietena ta pe care îmi spuneai că o plăcea?

A: Nu a făcut niciun gest care să o pună într-o ipostază neplăcută.

CANCAN: Dar a curtat-o?

A: Da, a curtat-o. A arătat interes faţă de ea, cum am precizat, la final mi-a zis mie, din nou, foloseşte foarte des termenul „ticăloasă”, „Ţicaloaso de ce nu o laşi pe prietena ta să doarmă cu mine?” A zis „Mi-ar plăcea să dorm cu prietena ta în braţe”. Eu i-am zis că nu că avem treabă de dimineaţă, că mergem la yoga şi că nu poate. Asta a fost singura chestie pe care a zis-o. Dar nimic, adică nu a dat-o în glume perverse sau situaţii neplăcute.

„A început să facă câteva glume mai perverse”

CANCAN: A doua oară mi-ai spus că aţi acceptat să vă duceţi din nou la el acasă. Ce s-a întâmplat acolo?

A: Noi înainte cu o zi am fost la o sesiune de breathworking şi în momentul în care am ajuns la el acasă vorbeam la telefon. Ne-am salutat, eu m-am dus direct în altă cameră ca să vorbesc cu psihologul respectiv la telefon ca să îmi spună ce s-a întâmplat după sesiune şi am stat la telefon cred că timp de 30 de minute timp în care el a intrat peste mine în cameră cred că de vreo două ori şi m-a întrebat de ce vorbesc la telefon, a început să ţipe la mine, mi-a zis nişte vorbe foarte urâte, mi-a zis că ăla vrea să te… după asta a trimis-o şi pe prietena mea, ea a venit la mine i-am spus că încă vorbesc la telefon, mi-a zis că masa este pregătită. La un moment dat pentru că tot venea şi cum am zis a început să ţipe şi a vorbit urât a auzit şi psihologul cu care vorbeam faptul că a ţipa la mine.

Efectiv era foarte insistent şi m-am  simţit incomod. Şi-a dat seama că m-am simţit incomod. Am mers, am mâncat, a pregătit salată de vinete cu roşii şi de acolo a început să facă câteva glume mai perverse. Deja eu cu prietena mea ne-am simţit foarte incomod pentru că la felul în care s-a comportat ne-a pus într-o situaţie neplăcută, nu mi se pare normal ca cineva să ţipe la mine indiferent dacă eu vorbesc la telefon sau nu, putea să îmi spună că mănâncă fără mine sau… Nu să ţipe la mine. După ce am terminat de mâncat prietena mea mi-a zis să mergem pe terasă, eu nu aveam şlapi în picioare, ea era încălţată, ea s-a dus pe terasă, el m-a văzut că nu am şlapi şi cum am zis, şi mai demult el era foarte protector în sensul că avea grijă de noi, a zis „Nu ieşi pe terasă, stai să îţi dau şlapi”.

Cristian Boureanu și A
Cristian Boureanu și A

CANCAN: Mi-ai zis că aţi avut nişte discuţii la masa, nelalocul lor, ce v-a spus?

A: M-a întrebat dacă eu cu prietena mea împărţim tot. Era o glumă în sensul în care… Noi am precizat faptul că eu cu prietena mea suntem nişte prietene loiale şi că niciodată nu am discuta cu bărbatul cu care cealaltă discută. I-am zis că dacă vrea i-o dau pe mama că e de vârsta lui, iar el a început să pună întrebări despre mama, cum arată, cum e, şi după a început să precizeze faptul că el a avut o relaţie de natură intimă cu o mamă şi o fiică în acelaşi timp.

Erau mai multe, dar sinceră să fiu nu mai ştiu exact ce şi cum pentru că eu încă eram nervoasă şi şocată că a ţipat la mine şi mă simţeam foarte incomod faţă de psihologul meu şi cumva nu ştiam, voiam să plec foarte repede. Îmi zicea că de ce stau pe telefon, m-am dus la baie mi-a zis să nu îmi iau telefonul că iar vorbesc cu el, mi-a zis din nou la masă că psihologul meu vrea doar să mă… Că „Ce psiholog e ăla care te sună duminica pe tine să te consoleze”.

Tânăra povesteşte cum a ajuns cu Cristian Boureanu în dormitor

CANCAN: Cum s-a întâmplat exact momentul în care te-a agresat? De ce erai în dormitor?

A: Noi am terminat de mâncat, cum am precizat, eu cu prietena mea ne-am simţit incomod din cauza faptului că el a început să ţipe, să vorbească, să îmi spună termenii aceia urâţi, am vrut să mergem pe terasă, el a observat că eu nu am şlapi în picioare, prietena mea avea papuci în picioare, ea s-a dus pe terasă, eu ştiind că el s-a comportat foarte frumos nu m-aş fi aşteptat niciodată ca el să facă lucrul acesta faţă de mine pentru că vreau să precizez încă o dată, eu cu el nu am avut absolut nimic niciun interes, nu am discutat, el era interesat de prietena mea. Lui îi plăcea de prietena mea. El a încercat înainte şi cu prietena mea, dar ea l-a refuzat şi el a acceptat refuzul. Faţă de mine… sunt şocată şi asta mă doare cel mai tare şi nu înţeleg de unde până unde a ajuns la mine. Pentru că şi prima oară când ne-am văzut toţi el nu a arătat faţă de mine interes, am vorbit foarte frumos. Noi nu ne-am aşteptat să se întâmple lucrul acesta. Cum am precizat, am mâncat, a văzut că nu am şlapi a zis că merge să ia şlapii, am mers să ia şlapii, nu ştiam unde ţine şlapii şi l-am urmat. Am avut încredere că nu se întâmplă nimic adică… era şi prietena mea în casă. După, când am ajuns în dormitor, s-a schimbat total, totul s-a întâmplat foarte repede, m-a proptit în comodă, am început să tremur efectiv foarte, foarte rău pentru că nu înţelegeam de ce, ce se întâmplă, norocul meu a fost că aveam telefonul în mână. El a început să îmi pună mâna în zona sânilor, când a făcut chestia asta nu am mai putut nici să vorbesc, nici să ţip, am luat telefonul, am filmat pe toată durata respectivă pentru că mi s‑a întâmplat în trecut şi prin prisma jobului ca anumiţi bărbaţi să încerce să facă lucruri pe care eu nu mi le-am dorit. Şi nu îmi mai doresc ca vreo femeie să mai treacă prin lucurile astea pentru că este foarte dureros şi nimeni nu merită să treacă prin aşa ceva.

Când eram în încăperea respectivă mi-a atins sânii, după mi-a pus mâna pe sub salopetă a observat că nu port lenjerie intimă, iar atunci m-a luat, m-a împins pe pat şi a început să zică că îmi sta bine la el în pat, eu i-am spus să mă lase, am încercat să ies din cameră, am vorbit pe un ton… mi-am ţinut cumpătul, am vorbit pe un ton foarte frumos cu el pentru că mi-a fost frică că îmi va face ceva în cameră şi nu voiam să se întâmple nimic. Am încercat să ies din cameră de câteva ori, s-a pus în dreptul uşii după cum se vede şi în videoclipul pe care l-am filmat. M-a strâns în braţe mi-a zis “Vezi ce simţi, vezi ce simţi” pentru că el deja avea o erecţie şi cumva încerca să mă facă să îmi doresc eu relaţia asta.

Cristian Boureanu și A
Cristian Boureanu și A, tânăra pe care a agresat-o

CANCAN: Prietena ta nu a auzit nimic din ce s-a întâmplat în cameră?

A: Nu, prietena mea nu a auzit absolut nimic, nici nu s-ar fi aşteptat vreodată că se întâmplă chestia asta, ea mi-a zis că a ieşit după mine, dar a crezut că sunt la baie, s-a dus pe terasă şi m-a aşteptat să vin. În momentul în care m-am întors primul lucru pe care l-am făcut, fiind şocată, m-am dus să o iau pe ea, m-am încălţat şi direct am plecat la uşă să ieşim. Mi-a fost frică că uşa va fi închisă, dar n-a fost închisă, ea şi-a uitat şi geanta acolo, chiar s-a întors şi am fugit repede pe scări. Nici nu am mai vrut să aşteptăm liftul.

CANCAN: Dar din mâinile lui cum ai reuşit să scapi?

A: I-am tot zis „Lasă-mă!” şi tot încercam să ies afară din cameră şi la un moment dat m-a lăsat.

CANCAN: După acest episod te-a căutat măcar să îşi ceară scuze?

A: Lui nu i s-a părut că s-a întâmplat nimic anormal. Pentru el a fost ceva… cum să zic… normal. După ce m-am calmat pentru că am fost într-un şoc complet, i-am explicat prietenei mele, i-am scris un mesaj, i-am arătat videoclipul respectiv, iar el a început să-mi spună că îi place de mine şi că nu o vrea pe prietena mea, că e mai interesat de mine şi că dacă vrem pot să mă întorc la el acasă şi să mâncăm ceva împreună. Că el se află cu un prieten şi alte două prietene. El nu a înţeles ce a făcut, dar pentru mine a fost clar un şoc şi am vrut să înţeleagă lucrul acesta pentru că nu e normal să se întâmple şi cu alte femei. Sunt sigură că alte femei au mai păţit aceeaşi situaţie. El mi-a zis că o să trimită tot la avocat, mi-a zis “Băi proasto, cine te crezi?” şi astfel de lucruri.

Cum a încercat fostul deputat să o intimideze pe tânără

CANCAN: Te-a acuzat şi că îl şantajezi

A: Oarecum, da. M-a acuzat că aş face lucrurile astea pentru a ieşi, dar cum am zis eu nu mi-aş fi imaginat vreodată şi nu puteam să controlez reacţia lui faţă de mine. Pentru că el nu a avut tangenţe cu mine, el a fost interesat de prietena mea.

Eu nu mi-am dorit niciodată să mă fac cunoscută în special prin perspectiva asta pentru că am părinţi care se uită, prietenul meu vede de asemenea lucrurile astea, mai ales faptul că este un abuz prin care eu am trecut. Nu aş fi dorit să se ajungă aici, eu am fost doar la poliţie să reclam ceea ce s-a întâmplat, iar de acolo lucrurile… Eu voiam doar să îmi fac dreptate. Nu mi se pare normal ca un bărbat de vârsta tatălui meu să mă atingă fără ca eu să îmi doresc. Iar după să se comporte ca şi când nimic nu s-a întâmplat şi că e perfect normal.

NU RATA: Cristian Boureanu nu renunţă! Vrea să arate că poate şi la 51 de ani. Seara pe răcoare, deputatul Playboy a ieșit la vânătoare

De asemenea, aşa cum am precizat, mi-a zis că o să meargă la avocat şi a încercat cumva să mă facă să nu vreau să vorbesc şi sinceră să fiu am stat foarte mult să mă gândesc dacă să merg la poliţie sau nu pentru că el are relaţii, el cunoaşte pe toată lumea, eu sunt doar o fată care a trecut prin experienţa asta, iar dacă el vrea să facă ceva o va face. Dar cum am precizat nu mai vreau să am parte de experienţe sau să las pe cineva să mă trateze aşa. Nu merit, nimeni nu merită şi persoane ca el care fac lucruri de genul acesta merită să fie pedepsite de lege. Asta mă interesează pe mine, nu mă interesează să apar la televizor, mai ales prin scandalul acesta. Pentru că este un scandal foarte… nu este un scandal bun pentru o femeie. Dar dacă o persoană se comportă aşa şi mă atinge şi mă face să mă simt… îmi provoacă traume şi după se comportă ca şi cum nu s-a întâmplat nimic atunci legea trebuie să intervină.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×