Ce a ieșit la iveală după autopsia generalului Dorin Ioniță. Câte focuri de armă au fost trase, de fapt

Ce a ieșit la iveală după autopsia generalului Dorin Ioniță. Câte focuri de armă au fost trase, de fapt
Sursa foto: Social media

Autoritățile derulează în continuare verificări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în cazul morții generalului în rezervă Dorin Ioniță, fost cadru al Ministerului Apărării Naționale. Ancheta urmărește să clarifice succesiunea evenimentelor și toate aspectele care au dus la producerea tragediei.

Primele concluzii ale necropsiei indică faptul că generalul ar fi prezentat o singură plagă produsă prin împușcare, leziunea fiind compatibilă cu un glonț provenit din arma care îi aparținea.

Proiectilul ar fi avut o traiectorie orientată dinspre partea dreaptă către cea stângă, la nivelul tâmplei. Totodată, examinarea medico-legală nu ar fi evidențiat alte răni care să indice că acesta ar fi fost agresat.

Pentru stabilirea eventualei prezențe a alcoolului sau a altor substanțe în organism sunt așteptate rezultatele analizelor toxicologice. Acestea ar urma să fie disponibile în cel puțin două săptămâni și vor putea oferi indicii cu privire la existența unor factori care i-ar fi putut influența discernământul, conform EVZ.

Sursa foto: MEDIAFAX FOTO

Arma era încărcată cu mai multe gloanțe

În urma verificărilor efectuate asupra armei, s-a stabilit că aceasta ar fi fost folosită o singură dată. Un singur cartuș fusese tras. În același timp, arma mai avea o muniție, iar în încărcător se aflau alte câteva cartușe. Pistolul, cu calibrul de 9,9 mm, urmează să fie supus unei expertize balistice pentru a se determina dacă a fost utilizat recent și pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs împușcătura.

Generalul-locotenent în rezervă Dorin Ioniță, care a ocupat funcția de comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite, a avut o carieră militară îndelungată. Potrivit informațiilor disponibile până în acest moment, gestul extrem ar fi survenit în contextul unui ordin de protecție emis de polițiști, după un incident violent în care acesta și-ar fi agresat amanta.

Femeia, Alice, maior în cadrul Ministerului Apărării Naționale și cu care generalul ar fi avut o relație de mai mulți ani, a solicitat intervenția autorităților prin apel la 112. Incidentul s-ar fi produs în imobilul în care aceasta locuiește, în urma unei altercații între cei doi.

Soția a solicitat intervenția autorităților

După incidentul în care ar fi avut loc agresiunea, generalul s-a întors la domiciliu. În cursul nopții, după ora 1:00, soția acestuia a alertat autoritățile printr-un apel la 112. Femeria era îngrijorată că bărbatul plecase de acasă având asupra sa arma.

Ulterior, polițiștii au ajuns la casa de vacanță din Păulești, unde, în garaj, l-au găsit pe general decedat. În același loc a fost identificat și pistolul despre care anchetatorii verifică dacă a fost arma folosită în incident.

Generalul în rezervă Dorin Ioniță a fost condus marți pe ultimul drum și înhumat la Cimitirul Orășenesc din Voluntari, ceremonia desfășurându-se fără onoruri militare. Printre cei prezenți la funeralii s-a numărat și generalul Nicolae Ciucă, care i-a fost superior în carieră.

CITEȘTE ȘI: Primele imagini de la înmormântarea generalului Dorin Ioniță. Zeci de persoane i-au fost alături pe ultimul drum

Telefonul misterios care poate răsturna ancheta morții generalului Dorin Ioniță! De ce și-a schimbat traseul și ce i s-a găsit în buzunar

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video