Telefonul misterios care poate răsturna ancheta morții generalului Dorin Ioniță! De ce și-a schimbat traseul și ce i s-a găsit în buzunar

Moartea generalului Dorin Ioniță continuă să ridice semne de întrebare, deși prima ipoteză indică o sinucidere. Ultimele informații obținute de CANCAN.RO conturează un traseu straniu în noaptea în care acesta ar fi ajuns la proprietatea din Păulești (Prahova), unde avea să fie găsit împușcat într-un garaj. Nu doar destinația atrage atenția, ci și drumul ales până acolo, mașina pe care a condus-o și un telefon misterios despre care spun sursele noastre că ar fi precedat plecarea.

Potrivit informațiilor obținute de CANCAN.RO, Dorin Ioniță ar fi plecat de la locuința familiei din Voluntari spre Păulești după ce cu doar câteva ore înainte și-a bătut amanta în scara unui bloc.

Poliția a emis un ordin de protecție și, potrivit legii, în astfel de cazuri pârâtul este obligat să predea arma din dotare.

Numai că generalul a mers acasă, și-a luat pistolul și a plecat spre casa pe care o avea în construcție în Ploiești. Nu înainte de a primi un telefon misterios, spun aceleași surse. Deocamdată nu există informații suplimentare privind identitatea persoanei care l-ar fi contactat, conținutul discuției sau dacă apelul are vreo legătură cu ceea ce s-a întâmplat ulterior.

O altă parte extrem de bizară este că deși a avut la îndemână varianta DN1 – Păulești (Prahova), generalul a ales să conducă pe A3 pentru a ajunge la destinație mai repede.

general dorin ionita, sinucidere dorin ionita, traseu dorin ionita

Traseul ales de generalul Dorin Ioniță de la locuința sa dim Voluntari până la Păulești, locul în care și-a găsit sfârșitul

Mașina sa ar fi fost surprinsă chiar de camere. După acel punct însă, pentru o perioadă, urma autoturismului părea să se piardă. Abia ulterior avea să apară o piesă importantă din ”puzzle”.

A abandonat mașina la zeci de metri de garaj

Volkswagenul Touareg cu care generalul ar fi făcut drumul către Prahova, și care nu apărea în declarația lui de avere, a fost găsit în apropierea proprietății din Păulești, la aproximativ 50–100 de metri de locul unde s-a produs tragedia.

Generalul avea o relație extraconjugală cu una dintre fostele lui subalterne

Un alt detaliu ridică și mai multe întrebări: cheia autoturismului nu ar fi fost lăsată în mașină. Potrivit surselor CANCAN.RO, aceasta a fost găsită în buzunarul lui.

Astfel, traseul care începe la Voluntari, continuă pe A3 și se termină la câteva zeci de metri de garajul din Păulești devine una dintre piesele pe care procurorii militari le pot reconstitui pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în ultimele ore din viața generalului.

Iar soția lui, Genoveva Ioniță, care a și sesizat Poliția prin apel la 112, va fi cel mai important martor în această anchetă.

CITEŞTE ŞI: Detalii neașteptate despre generalul Dorin Ioniță. Episodul cu amanta, de la lift, nu ar fi fost un caz singular

Adevărul despre soția generalului Dorin Ioniță. Fostul comandant al Forțelor Întrunite avea o pensie uriașă

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Prosport.ro
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
Click.ro
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Gandul.ro
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani