Ce a pățit Bebino în spatele gratiilor. Interlopul nu se aștepta la așa ceva

Ce a pățit Bebino în spatele gratiilor. Interlopul nu se aștepta la așa ceva
Marius Alecu, zis Bebino (SURSA FOTO: CANCAN.RO)

Marius Emil Alecu, alias Bebino, interlopul care a scăpat, în mod miraculos, din asasinatul pus la cale de polițiștii traficanți, a descoperit că dincolo de gratii este extrem de dificil și nu contează deloc că porecla sa este  King Kong.

Închis la Penitenciarul Craiova, Bebino a cerut o întrerupere de executare a pedepsei, însă aceasta i-a fost refuzată. „Respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul Alecu Emil Marius, aflat în stare de arest preventiv la momentul formulării cererii. Obligă petentul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 313 lei rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, au decis magistrații.

Bebino, tentativă de omor

Bebino este cercetat pentru tentativă de omor, după ce anul trecut a fost protagonistul unui conflict sângeros. În luna ianuarie a anului trecut, lumea interlopă a fost zguduită de un măcel între clanuri. Actorii principali au fost Bebino și Cezar Petcu, zis Joe.

Scandalul a izbucnit de la traficul de droguri și zonele de influență disputate de clanul Rinu și gruparea Sportivilor. În urma confruntării sângeroase, Bebino a ajuns la spital, de unde a fost ridicat de polițiști pentru a fi cercetat pentru tentativă de omor.

Cezar Petcu a dispărut imediat după scandal, însă câteva zile mai târziu s-a predat și a fost condamnat la 6 ani și 8 luni, pentru tentativă de omor.

Sursă foto: Arhivă CANCAN

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala de care suferă Armina de la „Insula Iubirii”. Marcel, soțul ei, a dezvăluit problemele de sănătate ale concurentei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala de care suferă Armina de la „Insula Iubirii”. Marcel, soțul ei, a dezvăluit problemele de sănătate ale concurentei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Click.ro
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Decizia anului. Trump deschide piața americană pentru motorina rusească, după o discuție cu Putin. „Prețurile vor scădea spectaculos în toată lumea”. Zelenski acuză Washingtonul că finanțează indirect războiul Rusiei: „Un cadou de ziua lui Putin”
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!