Ce a pățit un șofer după ce a sunat la 112 și a anunțat că e șicanat în trafic. Ce decizie au luat polițiștii

Ce a pățit un șofer după ce a sunat la 112 și a anunțat că e șicanat în trafic. Ce decizie au luat polițiștii
sursă foto: Pixabay

Un șofer a apelat numărul de urgență 112, pentru a anunța autoritățile că este șicanat în trafic, în comuna brăileană Viziru. Ce decizie au luat oamenii legii și ce s-a întâmplat la scurt timp?

Un șofer în vârstă de 37 de ani, care se afla pe raza localității brăilene Viziru, a apelat numărul de urgență 112, după ce a fost șicanat în trafic. Sesizarea, însă, a luat o întorsătură neașteptată pentru șofer. Potrivit informațiilor, oameni legii l-au oprit în trafic atât pe bărbatul care a anunțat autoritățile, cât și pe șoferul în vârstă de 32 de ani, din comuna Berteștii de Jos, care se afla la volanul autoturismului ce făcea obiectul sesizării.

Citește și JUDEȚUL ÎN CARE TOȚI CANDIDAȚII LA ȘEFIE POLIȚIEI RUTIERE AU PICAT EXAMENUL. NICINUL NU A REUȘIT SĂ PROMOVEZE

Reclamantul a fost sancționat contravențional cu amendă

După ce polițiștii i-au oprit pe cei doi șoferi în trafic, au descoperit că reclamantul consumase băuturi alcoolice. Aparatul etilotest a arătat că bărbatul în vârstă de 37 de ani avea 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 1305 lei. De asemenea, i-a fost reținut permisul de conducere.

”Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul în cazul bărbatului în vârstă de 37 de ani fiind de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul celuilalt şofer rezultatul a fost negativ. Şoferul, în vârstă de 37 de ani, a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 1.305 lei şi a fost luată măsura complementară a reţinerii permisului de conducere”, au arătat reprezentanţii IPJ Brăila.

Totodată, autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 32 de ani figura ca fiind radiat. Mașina fusese încredințată de proprietarul acesteia, un bărbat din Brașov. S-a deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.

Vezi și CE FĂCEAU POLIȚIȘTII CÂND A EVADAT DEȚINUTUL DE LA BAGDASAR. DE CE NU ÎL PĂZEAU PE ACESTA

Sursă foto: Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă