Ce a spus mama Valeriei Lungu despre căsătoria fiicei sale: „Așteptam să o văd mireasă”. Concurenta de la Asia Express s-a măritat în secret

Valeria Lungu a devenit doamna Gîlcă în urmă cu puțin timp. Cei doi concurenți de la Asia Express au făcut marele pas și s-au căsătorit, în secret, miercuri, 23 septembrie într-un cadru restrâns. Cei doi au ales să facă atât cununia civilă, cât și cununia religioasă în aceeași zi, iar la eveniment au participat aproximativ 30 de invitați, cuplul preferând să păstreze ceremonia departe de agitația unui eveniment monden de amploare și să se bucure de cea mai importantă zi din viață alături de cei mai apropiați oameni. Și, cum una dintre cele mai controversate relații ale Valeriei Lungu a fost de-a lungul timpului cu mama sa, fanii vedetei s-au întrebat dacă Victoria Lungu a fost prezentă la eveniment. CANCAN.RO a stat de vorbă cu ea și a aflat totul! 

Valeria Lungu și Alex Glîcă au făcut pasul cel mare în urmă cu puțin timp și și-au unit destinele. Cuplul s-a căsătorit atât civil, cât și religios, iar la eveniment au participat doar 30 de invitați, cei mai apropiați oameni de cei doi miri. Și, cum de-a lungul timpului, relația Valeriei Lungu cu mama ei a avut multe suișuri și coborâșuri, oamenii s-au întrebat dacă Victoria Lungu a fost prezentă la eveniment. Cu ani în urmă, influencerița și mama ei au avut un conflict aprins, ba chiar Valerie și-ar fi dat mama afară din casă. Între timp, lucrurile reveniseră pe un făgaș normal, până de curând când iar între ele a existat un schimb de replici, în urma apariției concurentei Asia Express la un podcast. Așadar, în lumina noilor evenimente, e firesc ca oamenii să se întrebe dacă mama vedetei a participat sau nu la nuntă. Iată cum au stat lucrurile.

Mama Valeriei Lungu, despre nunta fiicei sale: „Așteptam să o văd mireasă”

Contactată de CANCAN.RO, Victoria Lungu nu s-a sfiit să vorbească despre marele eveniment din viața fiicei sale. Femeia a fost prezentă la marele eveniment și spune că a avut emoții. Cu toate că nu s-ar fi implicat în organizare, Victoria spune că i-a plăcut evenimentul fiicei sale, iar Valeria s-a ridicat la înălțimea așteptărilor mamei sale.

„Am fost prezentă la nuntă, normal. A fost pe gustul lor cununia civilă și religioasă. Mi-a plăcut mult, cum să nu-mi placă nunta fiicei mele?! A fost foarte frumoasă, am avut emoții. Abia așteptam să o văd mireasă”, a spus Victoria Lungu.

Vă reamintim că relația dintre Valerie Lungu și mama ei a fost una cu multe suișuri și coborâșuri. Cele două au avut perioade în care au fost apropiate, dar și momente în care au rupt legătura. În urmă cu mai mulți ani, Valerie chiar și-a dat mama afară din casă, iar pentru o perioadă cele două nu și-au mai vorbit. Ulterior s-au împăcat, însă problemele dintre ele au reapărut. Recent, influencerița a recunoscut că există lucruri pe care i le reproșează Victoriei, dar a insistat că încă își iubește mama.

Și mama vedetei a avut câteva lucruri de spus. În urmă cu câteva zile, Victoria Lungu a început să vorbească despre maternitate și despre felul în care sunt tratate, în opinia sa, femeile de către propriii copii. Artista susține că, în ziua de astăzi, mamele nu mai primesc respectul pe care îl merită după toate sacrificiile făcute pentru copii.

„De ce să mai faci copii dacă nu ai niciun respect? Păi, dacă tu ai făcut copilul ăsta și el nu te mai respectă, de ce ar trebui tu să-i dai ceva? De ce? Dacă mama ta nu are nicio însemnătate pentru tine, de ce mama este obligată să te crească, să-ți ofere studii, să te îmbrace, să plângă pentru tine, să te ajute la lecții? De ce?

Câte mame nu sunt apreciate și respectate de copii? Mie nimeni nu mi-a cerut binecuvântarea de mamă. Nimeni nu mai are nevoie acum de binecuvântarea de mamă”, a spus ea fără să o menționeze totuși pe Valerie.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
Click.ro
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!