Ce au descoperit legiștii la autopsia tânărului din Suceava care s-a izbit în “Zidul Morții”

Publicat: 26/03/2019 | 14:39

Tânărul era pasionat de motoare şi de viteză, iar lucrul acesta se poate observa și din fotografiile sale de pe Facebook. Viteza se pare că l-a şi condus spre moarte. În urma impactului, indicatorul din bord s-a oprit la 140 de kilometri pe oră. Alex a intrat cu 140 km/h în „Zidul morţii” de la Şcheia. Este vorba despre un loc ”blestemat”, un loc unde se produc numeroase accidente fatale. 

Ultimele informații, furnizate de monitorulsv.ro, încearcă să facă ”lumină” în acest caz tragic, însă ridică și alte semne de întrebare. Alex era sub influenţa alcoolului. Conform unor surse bine informate, probele recoltate la autopsie din urină şi sânge au indicat o alcoolemie de aproximativ 1,20 mg/l alcool pur în sânge. Toate aceste elemente de anchetă arată că acest accident nu are nici o legătură cu pilonul din mijlocul şoselei, o soluţie nefericită în mod clar, însă fără legătură cu cauzele care au dus la această a treia tragedie de la „Zidul morţii”.

Alex se afla într-o stare psihică precară

Din informațiile obținute până acum, Alex era într-o stare psihică precară, din motive sentimentale. Este luată în calcul și varianta unei sinucideri, cu toate că ar fi foarte greu de dovedit cu probe certe, în condiţiile în care tânărul nu a lăsat vreun mesaj. Cert este însă că acesta circula cu viteză excesivă şi consumase alcool.

Tragicul accident din 16 martie a.c. s-a petrecut la mai bine de cinci ani distanţă de la ultimul accident mortal de la „Zidul morţii”. Pe 3 ianuarie 2014, un alt tânăr, în vârstă de 21 de ani, s-a zdrobit cu maşina de zid, pe fondul vitezei excesive.

Citește și...