Hairstylist-ul Adrian Perjovschi, specialist in transformari radicale de look, vine cu recomandarile pentru miresele anului 2019 in materie de coafurile alese pentru ziua cea mare: “Naturalete, feminitate, romantism, simplitate, dar in acelasi timp complexitate. Acesta este mixul perfect pentru coafurile de mireasa in anul 2019.”
Miresele trebuie sa isi aleaga coafura in functie de rochia pe care o vor purta, dar si de tipul locatiei unde va avea loc evenimentul: „Daca nunta se va desfasura pe plaja, recomandarea mea este de beachy waves, cu parul usor intr-o parte sau impletit. Daca avem o mireasa mai rock sau mai nonconformista, nu mai avem limite, parul poate fi impletit, prins, rasucit. Pentru o locatie mai eleganta si daca rochia este in stilul Meghan Markle atunci coafura trebuie sa fie cat mai finuta, iar parul prins completat cu mic accesoriu sau o tiara”, adauga Adrian Perjovschi.
In ceea ce priveste greselile care pot aparea, hairstylist-ul atrage atentia: „Nu trebuie sa se vada agrafele. Si nu este recomandat sa se faca schimbari radicale de look, de culoare si tunsoare la mai putin de 2 luni de nunta pentru ca trebuie sa te familiarizezi cu ele sau, de ce nu, sa ai timp sa le schimbi daca ceva nu te face sa te simti confortabil.”
Coafura poate fi completata cu accesorii mai discrete sau mai mari: „Putem accesoriza coafura de mireasa cu bijuterii, flori, iar despre voaluri putem spune ca in 2019 sunt din ce in ce mai putin in trend, insa daca mireasa totusi isi doreste mult voal, acestea sunt mult mai simple si mai lejere. Sistemul de prindere al voalului trebuie sa fie de asemenea foarte discret si sa para prins natural, nu sa ingreuneze coafura”.
Machiajul ales de mirese in 2019 va fi de asemenea unul cat mai natural: “Anul acesta optam pentru un ten cat mai luminos, nu se mai incarca, nu se mai contureaza fata atat de mult. Punem accentul fie pe buze, fie pe ochi. La ochi folosim nuanţe de auriu, argintiu, arămiu si pe buze putem opta pentru rozuri, nuanţe de nude, nude-maro, nude-corai. Miresele extravagante aleg un ruj rosu sau visiniu si de ce nu, si smokey eyes”, explica make-up artistul Madda Petcu.