Ce curiozitate incredibilă are băiatul Elenei Gheorghe în plină pandemie de coronavirus!

L.N. • Știri
Ce curiozitate incredibilă are băiatul Elenei Gheorghe în plină pandemie de coronavirus!

 În această perioadă, Elena Gheorghe a decis să petreacă cât mai mult timp acasă, în compania familiei sale, dat fiind faptul că din cauza pandemiei de coronavirus toate concertele cântăreței au fost anulate pentru o perioadă. Aflându-se în compania celor doi copii ai săi, acasă, în fața televizorului, băiatul său de opt ani a avut o curiozitate… mai puțin obișnuită, dar în temă cu subiectul deceniului.

Nicholas, fiul cel mare al Elenei Gheorghe și-a întrebat mama în timp ce urmărea un program de desene animate ”de ce în desene nu e coronavirus?”. Această întrebare a amuzat-o în mod evident pe vedetă, care i-a răspuns:  ”pentru că e o lume minunată în desene”. Copilul a continuat să întrebe ”de ce noi nu avem o lume minunată acum”, iar mama lui l-a liniștit spunându-i că vom avea din nou, în curând.

Elena Gheorghe îi îndeamnă pe români să stea acasă

În această perioadă, toate persoanele publice transmit un sfat, un îndemn, un gând bun care să liniștească apele în furtuna coronavirusului. Elena Gheorghe este una dintre vedetele care face un apel tututor oamenilor. Aceasta  este de părere că panica și disperarea slăbește sistemul imunitar, mai mult decât ar face-o virusul în sine.

”Știți ce slăbește cel mai tare sistemul imunitar? Panica și disperarea. Stați acasă, uitați-vă la comedii, strângeți-vă în brațe familia, bucurați-vă de acest timp alături de cei dragi. Atât pentru psihic, cât și pentru sistemul imunitar. Această stare va conta enorm. Vă trimit energie pozitivă. Dumnezeu e cu noi și nu ne lasă, trebuie doar să-i dăm voie… Sănătate tuturor și multă liniște să avem!”, a scris Elena Gheorghe pe Instagram.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare! „Trăiesc cea mai mare durere a unei mame”
Click.ro
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare! „Trăiesc cea mai mare durere a unei mame”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!