Ce i-a mărturisit lui Nelu Tătaru, medicul-erou de la Piatra Neamț înainte să fie transferat în Belgia: „Am încercat să salvez ce se putea”

Ce i-a mărturisit lui Nelu Tătaru, medicul-erou de la Piatra Neamț înainte să fie transferat în Belgia: „Am încercat să salvez ce se putea”
10 pacienți – 3 femei și 7 bărbați, cu vârste între 67 și 86 de ani, au murit în incendiul care a mistuit un salon de ATI, sâmbătă seara, la Spitalul Județean din Piatra Neamț

Cătălin Denciu, medicul-erou din incendiul de la Secția ATI a spitalului din Piatra Neamț, i-a povestit ministrului Sănătății ce s-a petrecut în salonul unde și-au găsit sfârșitul zece pacienți.

Medicul a scos pacienții din salonul alăturat celui care ardea, apoi a intrat în flăcări. Împreună cu un alt coleg medic, chirurgul Pavel Borș, ajutați de două asistente, au scos bolnavii din salonul alăturat celui care fusese cuprins de flăcări.

Surse din rândul celor care au asigurat transportul au povestit pentru Libertatea că în aeronavă Nelu Tătaru a vorbit cu medicul Danciu. Când ministrul l-a întrebat ce a făcut acolo, medicul i-a răspuns: „Am încercat să salvez ce se mai putea”.

El este medicul erou de la Piatra Neamț

A fost transferat în Belgia

După ce a ajuns întâi la București pentru a fi evaluat, Cătălin Denciu a ajuns duminică dimineață, în Belgia, acolo unde o să fie tratat pentru rănile căpătate în timpul incendiului. În ciuda suprafeței mari de corp care a suferit arsuri (90%), există și o veste bună. Nu i-au fost afectate căile respiratorii. E conștient, vorbește și e cooperant.

10 pacienți – 3 femei și 7 bărbați, cu vârste între 67 și 86 de ani, au murit în incendiul care a mistuit un salon de ATI, sâmbătă seara, la Spitalul Județean din Piatra Neamț.

Citește și: UPDATE incendiu devastator la ATI Piatra Neamț: 10 oameni au murit, 7 sunt în stare critică. …

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
O doctoriță care ar fi lucrat pentru Familia Regală britanică a fost găsită decedată în casă. Soțul victimei, acuzat de crimă
Click.ro
O doctoriță care ar fi lucrat pentru Familia Regală britanică a fost găsită decedată în casă. Soțul victimei, acuzat de crimă
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Gandul.ro
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea