Ce înseamnă dacă pacienții din Sf. Pantelimon au o pătură neagră pe pat. Detalii macabre din anchetă

Noi detalii despre pacienții din Sf. Pantelimon/ Sursa foto: Captură video

Ies la iveală noi detalii despre pacienții care și-au pierdut viața la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală! Fiica uneia dintre persoanele decedate a dezvăluit că a găsit pe patul mamei sale o pătură neagră chiar cu două zile înainte ca aceasta să își dea ultima suflare. Ce însemna, de fapt, cuvertura respectivă?

O anchetă amplă se desfășoară la spitalul Sfântul Pantelimon din București, în urma unor acuzații grave făcute de mai mulți angajați ai instituției. Scandalul a izbucnit în luna aprilie, iar de atunci au ieșit la iveală mai multe detalii tulburătoare cu privire la doi medici – Maria Alexandra Miron, acuzată de omor calificat şi tentativă la omor calificat, şi Mirela Păiuş, acuzată de omor calificat, ambele cu premeditare. Pe 8 august, cele două au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Citește și: Cum erau omorâți pacienții doctorițelor din Spitalul Pantelimon. Prin ce chinuri au trecut bieții oameni

Ce înseamnă pătura neagră de pe paturile pacienților de la Sf. Pantelimon

Anchetatorii continuă cercetările în cazul celor două doctorițe de la spitalul Sfântul Pantelimon, acuzate de omor cu premeditare. De altfel, marți, 13 august, în acest dosar, va fi audiată și Florina Pompilian, șefa Secţiei ATI.

Între timp, ies la iveală detalii macabră din anchetă. Se pare că pe paturile oamenilor „aleși” să moară se aducea o pătură neagră. Acesta ar fi fost un semn pentru asistente că pacienții respectivi sunt următorii care trebuie să își piardă viața.

Fiica unei paciente care și-a pierdut viața la Spitalul Sfântul Pantelimon a dezvăluit că și ea a găsit pe patul mamei sale o pătură neagră. Totul s-a întâmplat cu doar câteva zile înainte ca femeia să își dea ultima suflare.

„Am venit în vizită la mama mea și era la capătul patului o pătură neagră. Mama m-a rugat insistent: «Te rog frumos, ia pătura asta de aici și mut-o pe patul celălalt. Nu înțeleg. Sunt 45 de grade afară și nu știu ce e cu pătura asta». Am mutat pătura, a doua zi când am ajuns, îmi spune mama: «Ia pătura asta și mut-o de aici». Păi o mutasem ieri. Mi-a spus că a venit doamna asistentă și i-a zis «Lăsați-o acolo și să nu o mai mutați de aici. Pătura trebuie să stea la capătul patului». Doar la ea era pătura neagră și apăruse cu 2-3 zile înainte ca mama să moară.”, a povestit fiica unei pacienta care a decedat la spitalul Sf. Pantelimon pentru România TV.

Mai mult decât atât, femeia a susținut că mama ei a fost obligată să semneze un acord conform căruia dorește să se opereze, deși nu voia acest lucra. Fiica pacientei susține că medicii au profitat de starea ei precară de sănătate și i-au pus pixul în mână, după care s-au apropiat cu documentul.

Asistente, amenințate să tacă în fața procurorilor?

Mai multe asistente de la spitalul Sfântul Pantelimon au știut despre decizia celor două doctorițe, care acum se află în spatele gratiilor, de a scădea intenționat doza de noradrenalină pacienților aflați la Secția de Terapie Intensivă.

Astfel, potrivit rechizitoriului, asistentele care au văzut cum sunt scăzute dozele de noradrenalină au fost băgate într-o ședință înainte ca ancheta să izbucnească. Mai exact, angajatele spitalului au fost amenințate să aibă grijă ce spun și influențate să depună mărturii mincinoase.

Din acest motiv, asistentele le-au dat de furcă procurorilor. Inițial, înainte să fie chemate în fața oamenilor legii, femeile căzuseră de comun acord să spună o anumită variantă. Totuși, la un moment dat, una dintre ele a decis să facă dezvăluiri despre ororile din spital, inclusiv despre această ședință în care asistentele au fost avertizate cu privire la declarațiile pe care le fac.

Citește și: Dosarul Pantelimon. Ce ascundea una din doctorițe acasă, e dovada pe care procurorii o așteptau

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta TV care și-a făcut 50 de operații estetice: „8 măriri de sâni, 3 liftinguri la fese, plus nas, urechi, tot! Acum am avut o infecție generalizată”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta TV care și-a făcut 50 de operații estetice: „8 măriri de sâni, 3 liftinguri la fese, plus nas, urechi, tot! Acum am avut o infecție generalizată”
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce vor face Gabi Torje și Alin Alexuc cu banii câștigați la Asia Express: „Nu sunt chiar atât de mulți!”
Click.ro
Ce vor face Gabi Torje și Alin Alexuc cu banii câștigați la Asia Express: „Nu sunt chiar atât de mulți!”
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Digi 24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Călin Georgescu și Ionel Rusen au fost trimiși în judecată de DIICOT în dosarul înșelăciunii cu consecințe deosebit de grave. Este al treilea dosar în care Georgescu este trimis în judecată
Gandul.ro
Călin Georgescu și Ionel Rusen au fost trimiși în judecată de DIICOT în dosarul înșelăciunii cu consecințe deosebit de grave. Este al treilea dosar în care Georgescu este trimis în judecată
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi