Ce mănâncă Melania Trump? S-a aflat dieta Primei Doamne de la Casa Albă

La micul-dejun Melania Trump obişnuieşte să bea un smoothie, mărturisind că foloseşte fructe organice, iaurt fără grăsimi, ulei de măsline, seminţe de in, suplimente alimentare de Omega 3 şi vitamina D. Când vrea să-și mai diversifice masa de dimineaţa, alege terci de ovăz în loc de smoothie, după cum a declarat revistei GQ.

Melania Trump consumă foarte multe fructe, cel puţin șapte porţii zilnic. În schimb, legumele nu se regăsesc foarte des în meniul ei. Nu mănâncă ceapă şi nici anghinare, iar în sandviciuri nu acceptă decât legume murate.

Mâncarea sa preferată este pui cu parmezan de la restaurantul Jean Georges.

Citește și: Ceai de ghimbir – rețetă și beneficii

Motivul pentru care DONALD TRUMP refuză să o ţină de mână pe MELANIA TRUMP în public

Donald Trump, actualul preşedinte al SUA, este cu siguranţă una dintre cele mai controversate personalităţi politice, iar felul în care acesta s-a comportat cu soţia sa în ziua depunerii jurământului i-a făcut pe mulţi să se întrebe dacă nu cumva iubirea dintre cei doi a rămas doar o faţadă.

Deşi ori de câte ori se află în public alături de soţia sa, Donald Trump se fereşte de gesturi romantice, un moment petrecut pe fugă  pe Aeroportul Internaţional din Palm Beach, Florida, i-a făcut pe mulţi să creadă că, de fapt, toată această seriozitate este doar modul în care Trump înţelege să se afişeze în faţa întregii lumi ca preşedinte al SUA.

Donald i-a luat mâna soţiei, aşa cum fac partenerii îndrăgostiţi, dar a finalizat gestul romantic foarte rapid. ”De obicei, mâinile strânse arată că un cuplu este unit. Cred că el a vrut să spună: , ceea ce este un comportament tipic pentru un mascul alfa”, a declarat specialista Patti Wood, citată de independent.co.uk.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!