Ce preferințe amoroase are, de fapt, Mihai Bendeac. Fanii au rămas fără cuvinte când au auzit care este modelul actorului în materie de femei

Ce preferințe amoroase are, de fapt, Mihai Bendeac. Fanii au rămas fără cuvinte când au auzit care este modelul actorului în materie de femei
Sursă foto: Captură Video

Mihai Bendeac se numără printre cei mai vânați burlaci de la noi din țară. A devenit cunoscut în urma aparițiilor lui pe micile ecrane, dar și pe scena mare a teatrului românesc. A fost jurat multă vreme la iUmor, însă după plecarea lui de la Antena 1, mulți s-au întrebat cum o mai duce. Ce-i drept, actorul își ține viața privată ferită de ochii curioșilor. Nici pe cea amoroasă n-a scos-o la înaintare, acesta fiind foarte discret atunci când vine vorba despre relații. Cum ar trebui să fie partenera perfectă pentru Mihai Bendeac?

Viața amoroasă a lui Mihai Bendeac a ținut multă vreme primele pagini ale tabloidelor. S-a iubit cu Roxana Vancea, iar relația lor nu a fost deloc ferită de ochii curioșilor. După despărțirea cu scântei de brunetă, actorul și-a văzut de viață și a încercat să-și țină relațiile private. A avut mereu multe pretendente, însă, se pare că femeia perfectă pentru el nu i-a ieșit până acum în cale. Nu de puține ori, vedeta de televiziune a recunoscut că este o persoană dificilă, cu care oricine ar putea avea de furcă. Chiar și așa, nu cere foarte multe de la viitoarea parteneră. Își dorește înțelegere și bunătate de la persoana alături de care va forma o familie în viitor.

CITEȘTE ȘI: AFECȚIUNEA GRAVĂ DE CARE SUFERĂ MIHAI BENDEAC, FOSTUL JURAT IUMOR. DIAGNOSTICUL MEDICILOR A FOST CLAR, IAR ACTORUL NU A MAI ASCUNS PROBLEMELE DE SĂNĂTATE

Cum trebuie să fie femeia perfectă pentru Mihai Bendeac

Nicio femeie n-a reușit, se pare, să-i cucerească inima pentru totdeauna. Asta pentru că celebrul actor nu are o relație stabilă, ci se bucură în continuare de viața de burlac. Deși este sincer și direct din fire, Bendeac nu a vorbit pe micile ecrane despre poveștile de dragoste pe care le-a trăit sau despre cum ar trebui să fie femeia perfectă pentru el. Ei bine, în podcastul lui Cătălin Măruță, unde a acceptat cu greu invitația, actorul nu s-a mai putut abține și a dat cărțile pe față.

CITEȘTE ȘI: MIHAI BENDEAC DETONEAZĂ BOMBA DESPRE PLECAREA LA PRO TV! ACTORUL A DEZVĂLUIT TOTUL: „AȘ PUTEA, DAR NU MAI AM CHEF SĂ…”

Spre surprinderea multora, Bendeac nu-și dorește foarte multe de la viitoarea parteneră. Actorul consideră că bunătatea și umanitatea sunt două calități suficiente, foarte importante, pe care femeia de lângă el ar trebui să le aibă.

„Minionă, voluptoasă, brunetă și cu o putere uriașă de empatie. Umană, în general”, mărturisea fosta vedetă Antena 1.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!