Ce relaţie are George Burcea cu Andreea Bălan în prezent. Actorul a luat o decizie importantă

• Vedete

George Burcea și Andreea Bălan au format unul dintre cele mai iubite cupluri din showbiz. Din nefericire, de mai bine de un an cei doi şi-au spus adio din cauza neînţelegerilor care au apărut pe parcursul relaţiei lor. Odată cu separarea, aceştia au scos la iveală lucruri dure unul despre celălalt, însă în prezent au reuşit să facă pace.

George Burcea a fost invitat recent la emisiunea „În Oglindă”, moderată de jurnalistul Mihai Ghiță, acolo unde celebrul actor a povestit faptul că el și mama fetițelor sale au făcut pace.

Totodată, fostul soţ al Andreei Bălan a mărturisit că este extrem de bucuros pentru că a primit din partea artistei permisiunea de a petrece mai mult timp împreună cu cele două fete.

„A fost foarte greu. Nu mi-am dorit divorțul. Am încercat să îmi adun toată energia și efortul psihic ca atunci când o să îmi formez o familie să fiu 100% acolo și am fost.

CITEŞTE ŞI: CARE ESTE, DE FAPT, MOTIVUL DESPĂRȚIRII DINTRE ANDREEA BĂLAN ȘI TIBERIU ARGINT! TOTUL AR AVEA LEGĂTURĂ CU GEORGE BURCEA

Dar ce crezi, lucrul ăsta nu s-a putut 100% după acel moment. Când nu au mai funcționat lucrurile, am plecat, indiferent de cancanuri și alte lucruri. Nu doresc să vorbesc despre ele. Am doi copii minunați, două fetițe sănătoase și este important că atât ea, cât și eu, să ne vedem de interesele copiilor că asta este cel mai important acum în relația noastră. Slavă cerului, de două luni mi se permite să le iau în fiecare weekend la mine, în apartament unde stau.

Le iau de la grădiniță și le aduc acasă duminică seara”, a declarat George Burcea, în emisiunea „În Oglindă”.

„M-am simțit abandonat”

În acelaşi timp, George Burcea a vorbit despre momentele grele prin care a trecut după ce s-a despărţit de mama fetiţelor lui. Actorul a mărturisit faptul că s-a simţit abandonat de oamenii din jurul lui.

Mai mult decât atât, actualul partener al Vivianei Sposub şi-a recunoscut greşelile pe care şi le-a asumat.

„Da, m-am simțit abandonat și primul moment a fost cu declarațiile tatălui meu. Când a ieșit public să declare lucruri despre mine, atunci m-am simțit singur împotriva tuturor. Îmi doream să fie alături cineva și, în afară de nașul copilului celui mic, nu a fost nimeni alături de mine. Cu siguranță, când m-am înhămat la căsătorie, când am decis să avem copiii, nu m-am gândit că urma să facem acest pas și a venit pe fondul problemelor din trecut. Totuși, nimeni nu este vinovat pentru greșelile pe care eu, ca om matur, le iau. Nu îmi doresc să pun problemele mele în cârca părinților, că e păcat”, a mai spus George Burcea.

Sursă foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
Click.ro
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare