Ce s-a ales de Andrei Ștefan, câștigătorul din 2008 al show-ului „Dansez Pentru Tine”, după ce a cheltuit cei 60.000 de euro și a fost concediat de Pro TV

Andrei Ştefan, câştigătorul marelui premiu “Dansez pentru tine” din 2008 şi-a schimbat complet viaţa. Tânărul şi-a găsit sufletul pereche, ba mai mult alături de partenera sa are familia la care a visat întotdeauna. Mai mult, fostul dansator are şi o minunăţie de băieţel de care este foarte mândru.

Fostul câştigător la „Dansez pentru tine”, a reuşit că câştige competiţia în 2008 alături de Giulia Anghelescu. La început părea că are mult ghinion şi nimeni nu se aştepta ca el să ajungă până în marea finală deoarece, prima sa parteneră Lili Sandu, şi-a rupt o coastă, apoi a concurat alături de Laura Cosoi. Însă, acesta a reuşit să îşi împlinească visul şi şi-a cumpărat împreună cu mama sa o locuinţă.

CITEŞTE ŞI: CU CINE A FOST ÎNȘELATĂ GINA PISTOL: „EL S-A CULCAT CU EA, IAR EU..” CÂND S-A ÎNTÂMPLAT ȘI CUM A REACȚIONAT ACTUALA IUBITĂ A LUI SMILEY

După emisiune, Andrei Ştefan a devenit membru în trupa de tineri LaLa Band. Apoi, tânărul a primit un rol important în serialul „Pariu cu viaţa”, unde a interpretat rolul unui tânăr dansator, care deşi nu avea voce, a fost cooptat în formaţie pentru calităţile sale artistice.

În ceea ce priveşte viaţa sa personală, Andrei s-a căsătorit cu Andreea, o tânără solista care cântă sub numele de Tallina. Cei doi s-au căsătorit în anul 2020, iar înainte de Crăciun au făcut un anunţ care i-a luat pe mulţi prin surprindere. Partenera fostului dansator a rămas însărcinată, iar la începutul anului trecut a adus pe lume un băieţel perfect sănătos.

Din fotografiile pe care cei doi le publică pe reţelele de socilizare se poate observa faptul că sunt extrem de fericiţi împreună.

Sursă foto: Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
Click.ro
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!