Gabriela şi Mihaela Modorcea sunt gemenele de la Indiggo, care făceau furori în urmă cu câțiva ani, atunci când s-au lansat în muzică, însă au fost dezamăgite că lumea nu le aprecia la adevărata lor valoare.
În 2007, Mihaela şi Gabriela Modorcea părăseau România, nu înainte de a anunţa, nemulţumite faptul că nimeni nu le recunoaşte talentul şi valoarea adevărată. Au ajuns în America, unde le-au fost deschise câteva uşi în industria muzicii, ba chiar au participat şi la concursul „American Idol”, unde au avut o prestaţie ce a reuşit să stârnească râsul a mii de oameni, prezenţi în sală. Aşa că, ele au decis să plece din România şi s-au stabilit în Statele Unite ale Americii.
Fetele de la Indiggo sunt stabilite acolo de ceva vreme, iar lucrurile par că s-au aşezat pentru ele. Cele două îi învață pe americani cum să-și transforme hainele în obiecte de artă, prin intermediul unor cursuri de pictură pe articole de îmbrăcăminte. În paralel, fetele predau un amestec de dans oriental și dans modern, intitulat ”hip-hop belly dance”
De asemenea, surorile Modorcea sunt cât se poate de active pe reţelele sociale, acolo unde îşi ţin la curent prietenii virtuali cu absolut tot ceea ce fac.
Surorile de la trupa Indiggo au fost unele dintre cele mai controversate apariţii de pe scena muzicală din Romania. Gabriela şi Mihaela Modorcea au încercat din răsputeri să se impună în România, însă fără succes, aşa că au decis să ia drumul Americii, însă nici acolo nu au devenit staruri, aşa cum îşi imaginau. În anul 2008, gemenele de la Indiggo au vrut să demonstreze ce pot şi s-au înscris la show-ul de talente „America’s Got Talent”, unde s-au făcut de râs. El nu renunţă la ideea de a deveni celebre şi continuă să facă show-uri prin Statele Unite.