Acasă » Știri » Ce se va întâmpla cu alocațiile copiilor la începutul anului 2023

Ce se va întâmpla cu alocațiile copiilor la începutul anului 2023

De: Rebecca Boboc 27/09/2022 | 15:23
Ce se va întâmpla cu alocațiile copiilor la începutul anului 2023
Alocațiile copiilor au fost mărite la început de 2023. Sursă foto: Pixabay

Potrivit unor surse guvernamentale, cabinetul lui Nicolae Ciucă va decide în curând cu cât vor crește alocațiile copiilor, în luna ianuarie a anului 2023. Află care sunt propunerile venite până acum.

Începând cu 1 ianuarie 2023, alocațiile copiilor vor fi majorate, iar cei vizați sunt copii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani, astfel că 3,2 milioane de copii ar putea beneficia de bani în plus.

Așadar, copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani vor primi mai mulți bani de la stat începând cu 1 ianuarie, 2023. Guvernul a luat decizia să mărească alocațiile de la 243 de lei, cât sunt în prezent, până la 300 de lei, pe lună.

În ceea ce îi privește pe copiii cu vârste cuprinse între 0 și 2 ani și pentru cei cu handicap, alocația care în prezent este 600 de lei, ar putea să fie majorată până la 650 sau chiar 700 de lei, însă decizia încă se discută.

Decizia finală va fi luată zilele următoare. Până atunci, Cabinetul Ciucă lucrează la aceste pachete de majorări ale veniturilor oamenilor, printre care se încadrează și pensiile românilor, scrie Antena 3.

CITEȘTE ȘI: PENSIILE SE VOR SCHIMBA ÎN ROMÂNIA. LEGEA CARE SE VA APLICA ÎN TOATĂ ȚARA

Cu cât vor crește pensiile și salariile în 2023

Un lucru îl știm clar. Și salariul minim pe economie va fi majorat la începutul anului viitor, însă, nu știm cu cât. Salariul minim brut este acum de 2.550 de lei. Acesta ar pute crește la 3 mii de lei brut, dar o decizie în acest sens nu a fost luată încă în coaliția de guvernare.

În ceea ce privește pensiile, scenariile pe care se lucrează la Ministerul Muncii variază de la o creștere a punctului de pensie de 5% până la o creștere de 15%, dar nici aici însă decizia nu a fost luată.

”Noi am propus ca pensiile să crească de la 1 ianuarie cu cel puțin zece la sută. Cel puțin zece la sută am propus noi, PSD, și m-am bucurat că la ultima participare în public, la o activitate în comun, președintele PSD, Marcel Ciolacu și premierul României au fost de comun acord și au spus că pensiile trebuie să crească.

S-a acceptat ideea că trebuie și că vor fi majorate pensiile de la 1 ianuarie! Mă voi lupta și PSD va lupta ca pensiile și salariul minim sa crească. E o necesitate, nu este un moft!”, a declarat Marius Budăi la Antena 3.

VEZI ȘI: ANUNȚ IMPORTANT PENTRU TOȚI ROMÂNII. CE CE VA ÎNTÂMPLA CU PENSIILE ȘI SALARIILE DE LA 1 IANUARIE 2023

 

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Lucrează în Mass-Media de mai bine de 8 ani. Este redactor la CANCAN.RO din anul 2021.
Parteneri
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Doliu la Craiova! A murit portarul care le-a adus un titlu: „Nu îl vom uita niciodată”
Doliu la Craiova! A murit portarul care le-a adus un titlu: „Nu îl vom uita...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Fostul iubit al Cristinei Cioran, declarații halucinante: „Îmi fac alt copil! Nu mă mai interesează nici de ea, nici de copil”
Fostul iubit al Cristinei Cioran, declarații halucinante: „Îmi fac alt copil! Nu mă mai interesează...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete nucleare la granița cu Finlanda
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Viorel Lis a ajuns într-o stare gravă: „Nu mai poate să se deplaseze”. Oana Lis a făcut tristul anunț în cadrul unui eveniment monden
Viorel Lis a ajuns într-o stare gravă: „Nu mai poate să se deplaseze”. Oana Lis...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și Vărsătorii sunt avantajați
Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și...
Este obligatorie reducerea vitezei la trecere dacă nu sunt pietoni? Ce spune legea
Este obligatorie reducerea vitezei la trecere dacă nu sunt pietoni? Ce spune legea
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Kanye West confirmă intrarea în industria porno
Kanye West confirmă intrarea în industria porno
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Mare surpriză la Chefi la Cuțite. Cine e marele câștigător
Mare surpriză la Chefi la Cuțite. Cine e marele câștigător
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
De ce nu s-au căsătorit până acum Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu: „Durerea a fost cea care ne-a unit”
De ce nu s-au căsătorit până acum Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu: „Durerea a fost...
Ce să pui în colivă ca să-i dai cel mai bun gust. Adaugi doar acest lucru și va fi un deliciu
Ce să pui în colivă ca să-i dai cel mai bun gust. Adaugi doar acest...
O televiziune din România își schimbă numele. Ce va difuza de acum înainte
O televiziune din România își schimbă numele. Ce va difuza de acum înainte