Ce studii are, de fapt, Smiley. O să îți schimbi radical părerea despre el. E cântăreț de renume și vedetă la Pro TV, dar…

Ce studii are, de fapt, Smiley. O să îți schimbi radical părerea despre el. E cântăreț de renume și vedetă la Pro TV, dar...

Smiley este unul dintre artiștii ”bazați” ai României. S-a făcut remarcat în industria muzicală cu trupa Simplu, dar de mai bine de zece ani cântă solo. Cântăreț, compozitor, actor, prezentator și producător muzical, Smiley este o vedetă în adevăratul înțeles al cuvântului.

Smiley – pe numele din buletin Andrei Tiberiu Maria – nu are studii superioare muzicale. S-a născut la Pitești – pe 27 iulie 1983 – și și-a descoperit pasiunea pentru muzică atunci când avea doar 10 ani.  A absolvit Şcoala Populare de Artă de la Liceul de Arte Dinu Lipatti, secţia chitară clasică, iar apoi a urmat cursurile Facultății de Comerț, la Academia de Studii Economice.

Smiley a fost un student care nu a creat probleme și și-a finalizat facultatea cu bine. Primul care l-a remarcat ca artist a fost regretatul actor Ioan Gyuri Pascu. Apoi el s-a alăturat trupei Simplu în 2001, trupă din care făceau deja parte CRBL, Omu Negru, Piticu şi Francezu.

În 2008 Smiley își începe cariera solo și se bucură de un succes imens. Ajunge  să aibă un rol într-un serial de pe Pro Tv și să fie cooptat în cele mai de sucees producții TV din România, Românii au Talent și Vocea României. În anul 2017, el a câștigat din muzică aproximativ 200.000 de euro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O mai ții minte pe Sanda Nicola? După ani de Belgia, s-a întors în România și a venit momentul confesiunilor. Ce a povestit despre ea și soț ACUM: ”Eu nu știam că sunt bolnavă și mă îndrept spre un cancer de col. 20 de ani mai târziu...”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?

Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Prosport.ro
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Bâtlan se căsătorește civil! Cum a arătat femeia de afaceri în cea mai importantă zi. Cine este bărbatul care a cucerit-o
Click.ro
Cristina Bâtlan se căsătorește civil! Cum a arătat femeia de afaceri în cea mai importantă zi. Cine este bărbatul care a cucerit-o
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Digi 24
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Mama copilului din Caracal care ar fi fost supus unei tentative de răpire rupe tăcerea: „Norocul lui a fost că este perspicace și a știut ce să facă”
Gandul.ro
Mama copilului din Caracal care ar fi fost supus unei tentative de răpire rupe tăcerea: „Norocul lui a fost că este perspicace și a știut ce să facă”
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia