Tragedie pe șoseaua care leagă Timișoara de Sânmihaiu Român. A avut loc un accident teribil, în urma căruia un motociclist a murit. Acesta s-a angajat într-o depășire și a fost, pur și simplu, spulberat de un șofer care nu l-a observat.
Accidentul s-a produs între localităţile Săcălaz și Sânmihaiu Român din judeţul Timiş. Tânărul motociclist, în vârstă de 28 de ani, circula în spatele unui Volkswagen Passat, condus de un șofer în vârstă de 40 de ani, ambii aflându-se în drum spre Sânmihaiu Român.
Motociclistul s-a angajat în depășirea maşinii din faţa sa, moment în care şoferul Volkswagen-ului, dorind să vireze stânga, nu l-a observat pe motociclist şi l-a spulberat pe tânăr.
În urma impactului violent, motociclistul a fost aruncat într-un șanț şi a murit.
O altă victimă a accidentului a fost şi pasagerul aflat pe bancheta din spate a maşinii implicate în accident, care a fost transportat la spital, anunță observator.tv.
Polițiștii de la Rutieră cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul.