Cel mai tânăr mort de coronavirus în România. Câți ani avea cazul nr 40

Cel mai tânăr mort de coronavirus în România. Câți ani avea cazul nr 40
Cel mai tânăr mort de coronavirus în România. Câți ani avea cazul nr 40

Scenariul 4 în care va intra România după ce numărul pacienților infectați cu noul coronavirus va atinge cifra 2.000 se apropie, din nefericire, cu pași repezi. În ciuda tuturor măsurilor sanitare luate, COVID-19 continuă ”asalturile” mortale, iar bilanțul deceselor, la nivel național, a ajuns – astăzi – la 40.

Nu numai vârstnicii sunt afectați de acest virus mortal, așa cum se presupunea la începutul crizei medicale mondiale. Iar încă un argument în acest sens – nedorit de altfel, dar confirmat de o realitate dureroasă – este pacientul nr. 40 din România.

Discutăm despre o tânără de numai 27 de ani, domiciliată în județul Botoșani. Pe data de 22 martie, femeii i-au fost recoltate probe biologice, iar după ce s-a efectuat analiza s-a constatat că era infectată cu COVID-19. Pacienta a fost internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Iași, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Iată și informațiile oficiale despre acest caz cutremurător, încă unul dintr-o serie neagră.

”Deces 40: Tânără, 27 ani, cu domiciliul în județul Botoșani. În data de 22.03.2020 s-au recoltat probe biologice pentru Covid-19, care au fost testate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași. Rezultatul testării din data de 23.03.2020 a fost pozitiv. Data decesului: 29.03.2020, la Spitalul Boli Infecțioase Iași. Patologie preexistentă: Diabet zaharat tip I decompensat”.

(CITEȘTE ȘI: ROMÂNIA INTRĂ ÎN SCENARIUL 4. CE INTERDICȚII DRASTICE NE VOR FI IMPUSE DE SĂPTĂMÂNA VIITOARE)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Fiica lui Bruce Willis, videoclip tulburător care a stârnit controverse: „Păstrați aceste amintiri private”
Click.ro
Fiica lui Bruce Willis, videoclip tulburător care a stârnit controverse: „Păstrați aceste amintiri private”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
România dezvoltă un sistem de navigație pentru drone care poate funcționa și atunci când semnalul GPS este bruiat
Promotor.ro
România dezvoltă un sistem de navigație pentru drone care poate funcționa și atunci când semnalul GPS este bruiat
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că rectificarea bugetară adoptată astăzi de Guvernul Niculescu menține ratingul de țară în afara „junk” și deschide calea spre o posibilă ieșire din zona negativă
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani