Chirilă, mulțumit de „Milanul” său și după eșecul de la Cluj: „Îmi felicit echipa!”

Chirilă, mulțumit de „Milanul” său și după eșecul de la Cluj: „Îmi felicit echipa!”

Ilfovenii au rămas fără victorie și după cea de-a 17-a rundă a Ligii 1 în urma eșecului din „Gruia” cu 2-0 înregistrat contra campioanei, însă Ionuț Chirilă s-a arătat satisfăcut de replica pe care „Milanul” său a avut-o contra CFR-ului.

„Important e că am jucat de la egal la egal cu echipa care domină fotbalul românesc, fără să le opună nimeni rezistenţă. E o echipă puternică administrativ. Îmi felicit echipa, am demonstrat azi că putem să ne batem cu o asemenea echipă, ne-am bătut de la egal la egal cu o echipă care are două campionate, în România şi în Conference League. Însă, ca atitudine în teren n-am fost cu nimic mai prejos decât CFR Cluj, în condiţiile în care nu am avut nouă jucători. Cred că am fi putut să marcăm. Dacă aveam echipa completă, istoria acestui joc era alta. Am jucat combinativ, n-am aruncat mingi, am ieşit cu pase scurte din pressing-ul CFR-ului. E o perspectivă. Pentru mine, a fost un joc în care, mă repet, Clinceni a făcut o bună propagandă fotbalului. Nu ştiu câte echipe făceau posesie, construiau atacuri poziţionale cu CFR. CFR se îndreaptă sigur cu paşi apăsaţi spre titlu, trebuie felicitată lumea de aici, de la proprietari, la sponsori, la jucători. În România e greu ca cineva să treacă peste ei. Am un lot echilibrat, care completat cu patru jucători de valoare individuală certă… Vom fi o echipă respectată şi care propune un fotbal frumos”, a declarat Ionuţ Chirilă.

În clasamentul Ligii 1, CFR Cluj se află pe primul loc cu 45 de puncte, cu opt peste FCSB care este pe locul 2 și 16 peste a treia clasată, FC Voluntari. De partea cealaltă, Academica a rămas pe ultimul loc în clasament cu 4 puncte, ilfovenii fiind singurii din acest campionat fără victorie.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
FOTO. Iubita lui Giani Kiriță a renunțat la sutien la plajă și a atras toate privirile
Prosport.ro
FOTO. Iubita lui Giani Kiriță a renunțat la sutien la plajă și a atras toate privirile
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 11-17 septembrie. Săgetătorul primește o șansă uriașă, iar pentru mai multe zodii urmează o săptămână decisivă
Click.ro
Horoscop 11-17 septembrie. Săgetătorul primește o șansă uriașă, iar pentru mai multe zodii urmează o săptămână decisivă
Cine va fi nașul de cununie a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Când va avea loc ceremonia
Digi 24
Cine va fi nașul de cununie a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Când va avea loc ceremonia
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Digi24
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
În 1807, navigatorii au lăsat câțiva porci pe o insulă izolată, drept hrană de urgență. 192 de ani mai târziu, salvatorii au găsit pe Insulele Auckland o rasă foarte specială
Gandul.ro
În 1807, navigatorii au lăsat câțiva porci pe o insulă izolată, drept hrană de urgență. 192 de ani mai târziu, salvatorii au găsit pe Insulele Auckland o rasă foarte specială
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Mediafax Italia
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!
Mediafax Spania
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!