Acasă » Știri » Cinci militari români răniți în Afganistan

Cinci militari români răniți în Afganistan

De: Răzvan Scarlat 24/05/2019 | 14:28
Cinci militari români răniți în Afganistan

Cinci militari din Batalionul 300 Protecția Forței „Sfântul Andrei”, care se află în misiune în Afganistan, au fost răniți vineri, în jurul orei 12.30, ora României, în timp ce executau o misiune de patrulare mixtă împreună cu militari americani, în zona de responsabilitate, anunță MApN.

Sursa citată precizează că pe timpul executării misiunii, mașina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat.

Militarilor li s-a acordat primul ajutor și au fost evacuați pe cale aeriană la Spitalul Militar ROL III din Baza Aeriană Kandahar.

Cei cinci militari sunt conștienți și starea lor de sănătate este stabilă, anunță MApN.

Conducerea M.Ap.N. este informată în permanență despre situație și urmărește cu atenție evoluția de sănătate a militarilor.

Detalii cu privire la identitatea militarilor implicați în acest incident vor fi făcute publice, conform procedurilor-standard aplicabile, numai după informarea familiilor acestora”, se arată în comunicatul remis.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video