Cine ar conduce lumea, de fapt. Nu, nu e grupul Bilderberg! Dezvăluiri senzaţionale la Dan Daconescu DIRECT

Daria Gușă a dezvăluit cine ar conduce lumea, de fapt! Atenție! Nu este vorba despre grupul Bilderberg! Noi detalii senzaționale, în exclusivitate pentru emisiunea Dan Diaconescu Direct! Iată despre ce este vorba!

Potrivit Dariei Gușă, lumea aar fi condusă de cei din Big Tech, care bineînțeles că sunt invitați la întâlnirile Bilderberg. Puterea politică ar fi fost preluată de elitele din tehnologie!

Dan Diaconescu: Până la urmă lumea e condusă de cei din grupul Bilderberg sau de ăștia din Big Tech, ca să zicem așa, de Elon Musk și Peter Thiel și toți șmecherii ăștia?

Daria Gușă: Păi este condusă de cei din Big Tech, care sunt și ei invitați la întâlnirile Bilderberg. Deci acum deja nu mai putem diferenția care sunt elitele acestea politice și care sunt elitele din tehnologie, pentru că elitele din tehnologie… au preluat, practic, toată puterea și din politică. Dacă ne uităm, de exemplu, la inaugurarea președintelui american, Donald Trump, în primul rând au stat Elon Musk și Jeff Bezos. Ei i-au și dat banii pentru campanie.

Deci, de la democrație, prin care oamenii cu cei mai mulți bani influențează care partid va avea cele mai mari sponsorizări, acum am ajuns la doar aceste companii de tehnologie ca fiind importante.

Citește și: S-a aflat acum! De la ce a pornit cearta dintre Donald Trump și Elon Musk. Jeffrey Epstein a fost menționat!

Ce exemplu a dat Daria Gușă

Daria Gușă susține că bogații planetei conduc deja lumea. Fiica lui Cozmin Gușă a ținut să dea și un exemplu în acest sens, menționând că Elon Musk le-a redat iranienilor accesul la internet, prin Starklink, chiar dacă acest drept le fusese luat.

Dan Diaconescu: Deci, până la urmă, Oculta Mondială se schimbă, adică e înlocuită de bogații Planetei. Ei vor conduce lumea într-un final, nu? Cei de la Bilderberg vor pierde puterea cu timpul.

Daria Gușă: Bogații planetei deja conduc lumea, acum se va ajunge ca doar bogații planetei care au acces și la tehnologie, și la SpaceX, Tesla, tot felul de tehnologii de genul ăsta. Îți dau și un exemplu, Starlink, care este o companie a lui Elon Musk și practic asigură accesul la internet în zone de conflict, zone de război, zone unde accesul este tăiat, asigurat și în Ucraina, și în Gaza. Acum, cu războiul între Iran și Israel, deși iranienii au tăiat accesul la internet al cetățenilor, Elon Musk a reușit să le redea accesul prin această companie a lui Starlink și prin sateliții lui. Deci, practic, orice decizie luată de un guvern poate fi luată, de fapt, de aceste companii de tehnologie.

Citește și: Predicții financiare pentru 2026. Cristian Chifoi te învață pașii către îmbogățire și de ce să te ferești în perioada următoare | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
Click.ro
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
Gandul.ro
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!