Cine e Netta Barzilai, câştigătoarea Eurovision 2018

• Știri
Netta from Israel performs the song 'Toy' in Lisbon, Portugal, Friday, May 11, 2018 during a dress rehearsal for the Eurovision Song Contest. The Eurovision Song Contest grand final takes place in Lisbon on Saturday May 12, 2018. (AP Photo/Armando Franca)

Israel a câștigat Eurovision 2018 pentru a patra oară în istorie. Cântăreaţa în vârstă de 25 de ani a fost considerată principala favorită, după ce melodia ei s-a bucurat de succes în mai multe ţări. „Mi-am dăruit inima și sufletul Eurovisionului”, a scris Netta pe Twitter, după finală.

Netta a câștigat marea finală Eurovision 2018 cu o melodie inedită, care are chiar și sunete de găină. Cântăreața are un stil aparte cu care a făcut furori și consideră că asta a contribuit la succesul ei. Netta s-a născut în Israel, însă şi-a petrecut o parte din copilărie în Nigeria.

Părinţii ei au revenit apoi în Israel, unde tânăra a reuşit să se impună pe plan muzical. Înainte să decidă să urmeze o carieră în muzică, Netta Barzilai a avut mai multe locuri de muncă.

A fost chelneriţă, bonă şi chiar educatoare la o grădiniţă. Ea a declarat, în repetate rânduri, că adoră copiii şi că unul dintre visele sale a fost să fie educatoare. De altfel, ea încă este activă în mai multe organizaţii pentru tineret din Israel, afirmând de mai multe ori că, în opinia ei, “copiii reprezintă viitorul”.

Ce înseamnă ”sunetele de găină” din piesa câștigătoare a Eurovision 2018

Netta a intrat în concurs de pe poziția 22, iar versurile melodiei interpretate erau mult mai profunde decât la prima vedere. Melodia „Toy” a fost scrisă de Dorn Medal și Stav Berger care au vrut să scoată în evidență puterea femeilor. Cei doi au fost inspirați din mișcarea „#MeToo”.  Cântecul este despre renașterea femeii și a justiției sociale, ambele învelite într-o vibrație fericită și colorată.

”Cântecul are un mesaj important – trezirea puterii feminine și a justiției sociale, înfășurat într-un vibrant colorat și fericit”, a declarat Netta într-un interviu acordat pentru wiwibloggs.com. Ea spune că și cuvântul ”baka” are o semnificație importantă, însemnând ”prost” în limba japoneză.

Vorbind despre zgomotele pe care le scotea în timpul cântecului, Netta a explicat. „Ideea este că eu imit o găină, adică o persoană lașă, cineva care, de fapt, nu se comportă cu tine ca o jucărie”.

Acum se bucură din plin de succesul ei. „Sunt atât de bucuroasă! Vă mulțumesc foarte mult că ați ales diversitatea și că ați acceptat diferențele dintre noi! Îmi iubesc țara! Data viitoare, ne vedem în Ierusalim”, a spus Netta, pe scenă, imediat după ce a fost declarată câștigătoare grație votului dat de public.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Prosport.ro
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
Click.ro
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!