Cine era studentul român care a murit înecat în Alaska. Raul avea doar 21 de ani

Cine era studentul român care a murit înecat în Alaska. Raul avea doar 21 de ani
Sursa foto: Facebook/Denisa Timișag

Un tânăr de doar 21 de ani din România a murit într-un lac din statul american Alaska în timp ce participa la o activitate recreativă. Tânărul ajunsese în Statele Unite prin programul Work and Travel și lucra într-un hotel din Anchorage.

Raul Timișag, originar din județul Suceava, a fost dat dispărut duminică, iar cadavrul său a fost găsit de echipele de intervenție abia a doua zi, în lacul DeLong, după o amplă operațiune de căutare, arată Alaska’s News Source.

Tânărul era student la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității din București. El ajunsese în SUA prin Work and Travel și muncea pentru a strânge bani pentru familia sa din România, în contextul în care avea cinci frați, arată RomâniaTV.

Duminică, el se afla împreună cu prietenii săi pe lac, când aceștia au observat că Raul lipsește. Ei au anunțat imediat autoritățile prin 911, iar mai multe echipe au fost trimise la fața locului. Din păcate, însă, Raul a fost găsit mort a doua zi. Potrivit autorităților locale, el nu știa să înoate și cel mai probabil s-a înecat după ce a căzut de pe placa de paddleboard.

Cine era studentul român care a murit înecat în Alaska

Moartea lui Raul a venit ca un trăsnet pentru familia sa din România. Familia și prietenii au postat mesaje emoționante pe rețelele sociale. Tatăl său, de exemplu, „băiatul de pe placa roșie”, referindu-se la ultima imagine pe care apropiații o au cu el, înainte de tragedie. La rândul său, sora lui Raul a postat un mesaj emoționant, spunând că, în ultima vreme, fratele său se apropiase tot mai mult de Dumnezeu.

„Pentru el era a doua vară în Alaska. Mereu a crezut în Dumnezeu, însă vara trecută a reușit cu adevărat să se apropie de El. Sunt atât de mândra să știu că slava Lui Dumnezeu strălucea prin el și toată viața lui se concentra în jurul Lui. Acolo l-a cunoscut pe Dumnezeu și tot acolo a plecat la El. Full circle. Noi încă te așteptăm, Raul”, a scris ea.

Potrivit unui prieten, Raul „era un tânăr minunat, inimos, ajutător. Era mereu cu zâmbetul pe buze și pe oricine ajuta! Visa ca împreună cu familia și cu bănuții strânși acolo să deschidă o mică afacere aici în România. Provenea dintr-o familie foarte bună, toți avem numai cuvinte de laudă pentru ei. Îi plăcea mult să călătorească, să ajute pe cei dragi, încuraja și îmbărbăta pe toată lumea și era foarte credincios”.

CITEȘTE ȘI: CINE ESTE VINOVAT DE ACCIDENTUL LUI FELIX BAUMGARTNER? CINE I-A MONTAT CAMERA PE PARAPANTA CARE I-A ADUS SFÂRȘITUL

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Călin Donca, implicat într-un accident. Afaceristul s-a lovit la cap după o manevră ratată: „Tot răul e un bine”
Click.ro
Călin Donca, implicat într-un accident. Afaceristul s-a lovit la cap după o manevră ratată: „Tot răul e un bine”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
SURSE | Firma fratelui șefului Camerei de Comerț a României, Mihai Daraban, implicat în scandalul cursei private către Mykonos, este percheziționată de DNA pentru presupuse nelegalități legate de servicii de asistență portuară a navelor militare NATO
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta