Cine este, de fapt, Ema Stoian, fetița care a primit Golden Buzz la Romanii au talent! Cu ce se ocupă părinții ei

• Știri
Cine este, de fapt, Ema Stoian, fetița care a primit Golden Buzz la Romanii au talent! Cu ce se ocupă părinții ei

Cel de-al doilea GOLDEN BUZZ din sezonul 9 al emisiunii ”Românii au talent” i-a revenit gimnastei Ema Stoian, de numai 10 ani.

La 10 ani, Ema Stoian este pasionată de acrodance, gimnastică ritmică și dans contemporan. La vârsta de trei ani și jumătate, a intrat într-un club pentru copii, unde a luat lecții de dans, balet și gimnastică.

La 6 ani, profesoara de la club i-a recomandat să facă gimnastică ritmică de performanță, iar un an mai târziu, fetița lua medalia de aur la Cupa României la această disciplină.

Deși toată lumea din familie iubește dansul, Ema este singura care face de performanță. Tatăl ei este inginer, iar mama este economistă.

Anul acesta, Ema a participat la Dance World Cup – competiție care a avut loc la Barcelona – unde a luat locul I pentru categoria ei de vârstă, la secțiunea acrodance, potrivit protv.ro

În afară de dans, Ema este pasionată de muzică, pictură și design vestimentar (își pune singură pietricele pe rochii).

După Golden Buzz, Florentina Stoian, mama Emei, a declarat ce a înseamnat pentru fetița de 10 ani acest moment.

”Ema e o fetiță isteață și modestă și așteaptă să se întâmple lucrurile. Nu știu dacă se aștepta să primească Golden Buzz-ul. Cred că mai degrabă spera. Am fost cu toții foarte bucuroși și ușor copleșiți. A fost un moment frumos, chiar magic, într-un fel. Au început și confetti, a fost frumos.

Și-a dorit să vină la Românii au talent, e o emisiune pe care ea o îndrăgește de când era mică. Au încurajat-o și profesorii de la școală și i-a plăcut tot ce s-a întâmplat la emisiune. Și oamenii pe care i-a întâlnit și cei care au ajutat-o în pregătire”.

După cum spune mama ei, Ema nu se gândește ce va face dacă va câștiga marele premiu. ”Acum, își pune problema ce să pregătească pentru etapa următoare, să fie ceva frumos.

A fost încântată că Andra i-a dat Golden Buzz, este o fană a ei. Mai târziu, Smiley și Bartoș i-au spus: ”Mamă, a apucat Andra să apese, că voiam noi să-ți dăm Golden Buzz-ul!” Și a fost și mai bucuroasă. Au luat-o în brațe. A fost răsfățată atunci!”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!