Cine este, de fapt, pensionara care vinde haine pe trotuar, în stațiunea Vama Veche

Cine este, de fapt, pensionara care vinde haine pe trotuar, în stațiunea Vama Veche

De câteva zile o bătrânică face ravagii pe litoralul românesc, în stațiunea Vama Veche. Mulți dintre turiștii care au vizitat stațiunea de la Marea Neagră nu au putut să nu o observe pe femeia care vinde haine populare, autentice, lucrate manual. Și-a așezat produsele în stradă, iar clienții s-au ivit imediat. Dar cine este pensionara care a cucerit Vama Veche?

Sezonul estival este în toi, iar stațiunea Vama Veche a fost luată cu asalt de către turiști. Românii se bucură de zilele de vară, iar cei care au ajuns la malul mării au observat că în acest an un personaj atipic a apărut pe străzile din Vama Veche. Printre tarabele cu suveniruri și mâncare, o bătrânică și-a deschis propria tarabă improvizată.

Femeia a plecat încărcată de acasă și a adus la mare toată muncă ei. Este vorba despre numeroase haine populare, lucrate manual, care au cucerit imediat turiștii din Vama Veche. Pensionara și-a expus marfa pe stradă, iar clienții nu au întârziat să apară. Lucrurile puse la vânzare s-au dat ca pâinea caldă, iar bătrânica a ajuns virală în mediul online.

Pensionara din Vama Veche i-a cucerit pe turiști / Foto: Facebook

(CITEȘTE ȘI: JOS TEXTILA! IREAL CUM A APĂRUT ÎMBRĂCATĂ (VORBA VINE) ACEASTĂ TURISTĂ, PE O STRADĂ DIN VAMA VECHE)

Cine este bătrânica din Vama Veche

Turiștii, care s-au întâlnit cu pensionara din Vama Veche, au fost cuceriți atât de ea, cât și de produsele sale, așa că vorba s-a răspândit repede și acum toată lumea o caută. Se pare că femeia a venit la mare tocmai din Câmpulung Muscel și a rămas singurul lucrător de broderii din sat.

Impresionată de bătrânică, o turistă i-a făcut câteva fotografii și a încărcat imaginile în mediul online, îndemnându-i pe toți cei care ajung în Vama Veche să cumpere câte ceva de la pensionară.

La rândul lor și internauții au fost impresionați de femeie și de broderiile sale, iar mulți au fost cei care și-au exprimat imediat interesul și dorința de a achiziționa câteva produse. Pensionara a avut atât de mult succes încât și oamenii din diaspora s-au arătat interesați și dornici să cumpere de la ea.

„Bunica are și un număr de telefon, un contact? Suntem din diasporă și am fi bucuroși să putem cumpăra așa minunății”, a spus unul dintre internauți.

„Poate ne puteți ajuta cu niște poze și prețuri și cum putem ajunge în posesia lor. Înțeleg că azi bunica nu a fost în Vamă, ar fi și păcat de dânsa pe căldura asta să stea la stradă. Un contact al ei ne-ar ajuta mult. Eu una aș vrea câteva piese, nu numai una. Mulțumesc!”, a mai spus o altă persoană.

„Se poate implica o persoană care este acolo să ne ajute cu un număr de telefon sau o altă metodă de a intra în contact cu bătrânica. Și eu aș vrea să cumpăr mai multe piese de la dânsa, dar din păcate nu am cum să mai ajung în Vama Veche”, s-a arătat interesată o altă persoană.

„Am cumpărat de la ea. Toate piesele sunt calitative și arată extraordinar, iar dumneaei este o femeie incredibil de blândă și bună. Cei care trec pe acolo, nu ezitați să vorbiți cu ea”, a mai spus un alt internaut.

(VEZI ȘI: CUM SĂ DAI ATÂȚIA BANI PE LITORAL, EFORIE NORD, PE 2 OUĂ OCHIURI? PREȚURILE AU LUAT-O RAZNA ÎN IULIE)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!