Cine sunt Anca și Mihail Sabo din Baia Mare, părinții care și-au uitat copilul în mașină. Micuțul Theo s-a stins după ce a stat 2 ore în căldură extremă

Anca și Mihail Sabo / Sursa foto: Social media

Tragedia care a lovit familia Sabo a șocat întreaga comunitate din Arizona. Theo, un băiețel de doar cinci ani și-a pierdut viața după ce a fost găsit inconștient în mașină. În timp ce ancheta continuă, ies la iveală și informații despre părinții copilului care a fost lăsat în autoturism timp de două ore și jumătate.

Anca și Mihail, zis și Mike, sunt căsătoriți din 2007 și locuiesc de mai mulți ani în Arizona. Potrivit informațiilor prezentate în cadrul procedurilor judiciare, familia s-a stabilit în această zonă în urmă cu aproape 15 ani. Cei doi mai au acasă patru copii, pe lângă Theo.

Anca Sabo, antreprenoare și terapeut

Românca are un parcurs profesional în domeniul consilierii și terapiei. Ea lucrează într-un centru de consiliere, unde este fondatoare, precum și director clinic. Informațiile publicate de centrul de consiliere o prezintă pe Anca Sabo drept terapeut specializat în terapia de cuplu și familie.

Activitatea sa profesională la Hope Counseling Center a început în 2020. Centrul oferă servicii de consiliere pentru adulți, copii, adolescenți, cupluri și familii, abordarea fiind una integrativă.

Potrivit informațiilor disponibile, Anca a urmat studii la Fuller Theological Seminary și a avut anterior experiență în domeniul educației și al consilierii.

Mihail, cunoscut și ca Mike

Despre Mihail Sabo, zis și Mike, este cunoscut faptul că, la rândul său, a urmat cursurile Norte Vista High School, promoția 1995.

Cei doi sunt împreună de aproape două decenii și locuiesc în Arizona din 2011, potrivit informațiilor prezentate în instanță de avocatul celor doi.

Ziua care trebuia să fie una de sărbătoare

Tragedia s-a produs după ce familia revenise acasă de la botezul unuia dintre copii. Era în jurul orei 13:00, iar acasă urma să aibă loc o petrecere la care erau așteptați membri ai familiei și apropiați.

Theo adormise în mașină. Potrivit poliției, aproximativ două ore și jumătate mai târziu, familia și-a dat seama că băiatul lipsea. Părinții l-au găsit inconștient în autoturism și au început imediat manevrele de resuscitare. Copilul a fost transportat la spital, însă medicii nu au mai putut să îi salveze viața.

În timpul audierilor, avocatul familiei a susținut că totul a pornit de la o neînțelegere. Anca i-ar fi cerut lui Mihail să îl aducă pe Theo din mașină, iar Mihail i-ar fi transmis această sarcină fiului lor de 14 ani. Adolescentul ar fi declarat însă că nu își amintește să îi fi cerut acest lucru.

Părinții au fost arestați după moartea copilului

Anca și Mihail Sabo au fost arestați și puși sub acuzare pentru omor din neglijență și abuz asupra copilului. În instanță, avocatul lor a descris cazul drept o tragedie și un accident, subliniind că părinții au cooperat cu anchetatorii și au încercat să îl salveze pe Theo după ce l-au găsit.

Judecătorul a stabilit pentru fiecare dintre cei doi o cauțiune de 150.000 de dolari. De asemenea, Anca și Mihail nu au voie să ia legătura unul cu celălalt, însă pot avea întâlniri supravegheate cu ceilalți patru copii ai familiei.

CITEȘTE ȘI: Un băiețel de 5 ani, uitat în mașină de părinții români. Copilul și-a pierdut viața în timp ce familia petrecea

Drama fără sfârșit a unei familii din Constanța: după moartea copilului, statul cere alocația înapoi

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
FOTO. Milionarul de 74 de ani s-a despărțit de majoreta de 25 de ani cu care era cuplat
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 74 de ani s-a despărțit de majoreta de 25 de ani cu care era cuplat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
Click.ro
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Bulgarii, chemați la urne. Prezența la vot la ora 18:00 a ajuns la 24%. Cine sunt Iliana Iotova și Andrey Gyurov, candidații care se bat pentru funcția de președinte al țării
Gandul.ro
Bulgarii, chemați la urne. Prezența la vot la ora 18:00 a ajuns la 24%. Cine sunt Iliana Iotova și Andrey Gyurov, candidații care se bat pentru funcția de președinte al țării
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani