Acasă » Știri » Clipe de coșmar pentru un constănțean, după ce a fost încătușat pentru că asculta manele într-un autobuz! Ce l-au pedepsit polițiștii la secție
Clipe de coșmar pentru un constănțean, după ce a fost încătușat pentru că asculta manele într-un autobuz! Ce l-au pedepsit polițiștii la secție
Un tănăr din Constanța a ajuns la secția de poliție, încătușat, după ce a ascultat, la propriul telefon, manele într-un autobuz. În primă fază, ceilalți călători l-au rugat să oprească muzica, dar cetățeanul a refuzat.
Au apărut oamenii legii, cu care s-a luat la ceartă. Agenții locali nu au stat pe gânduri, i-au pus cătușele și l-au dus pe tânăr la secția de poliție, unde a primit o amendă de 300 de lei. Incidentul a avut loc pe 20 ianurie, în jurul orei 14:30, în autobuzul 42 din Constanța.
“În momentul în care a fost interceptat de către oamenii legii, barbatul nu s-a conformat măsurilor dispuse, refuzând să se legitimeze și încercând să fugă, fapt pentru care polițiștii locali au recurs la folosirea forței (încătușare), coborârea acestuia din autobuz și conducerea la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța în vederea stabilirii identității”, se arată într-o informare a Primăriei Constanţa.
Bărbat încătușat într-un autobuz din Constanța!Polițiștii locali acționează zilnic în mijloacele de transport în comun ale RATC pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.Recomandăm persoanelor care se deplasează cu mijloacele de transport în comun să aibă un comportament public civilizat, să respecte dispozițiile polițiștilor locali, să se legitimeze sau să furnizeze date corecte, care să ducă la identificare pentru a nu se ajunge la situații similare cu cea din data de 20.01.2019, ora 14.30, când o persoană de sex masculin, care se afla în autobuzul de pe linia 42, tulbura liniștea călătorilor prin faptul că asculta muzică pe telefonul mobil la un nivel maxim de sonorizare. Menționăm că acesta prezenta un factor de risc pentru cetățeni prin atitudinea agresivă si limbajul trivial.În momentul în care a fost interceptat de către oamenii legii, barbatul nu s-a conformat măsurilor dispuse, refuzând să se legitimeze și încercând să fugă, fapt pentru care polițiștii locali au recurs la folosirea forței(încătușare), coborârea acestuia din autobuz și conducerea la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța în vederea stabilirii identității.Pentru faptele sale a fost sancționat contravențional cu amendă de 300 lei.Direcția Generală Poliția Locală Constanța reamintește numerele de telefon la care cetățenii pot semnala fapte antisociale ce țin de ordine și siguranță publică-0241484205-Dispecerat sau 0799/606142(WhatsApp).Numai împreună putem asigura un climat public civilizat și în siguranță în municipiul Constanța!#Constanta#PrimariaConstanta
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. citeste mai mult