Componența play-off-uliui Ligii 1 se decide astăzi!

Autor:
Publicat: 23/02/2020 | 10:56
Componența play-off-uliui Ligii 1 se decide astăzi!

Miza ultimei etape a sezonului regular al Ligii 1 o reprezintă cele două locuri pentru play-off. După ce CFR Cluj, Universitatea Craova, FCSB și FC Botoșani și-au asigurat matematic prezența la „masa bogaților”, lupta pentru ultimele două locuri de „top 6” se va da între Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaș și Viitorul Constanța.     

Cele trei vor juca în ultima etapă în aceeași zi și de la aceeași oră, astăzi de la 16:30 și vor fi gazde în duelurile cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Dinamo București și Academica Clinceni.

Cele mai mari șanse dintre cele trei pentru a accede în play-off le are Astra Girugiu. Pentru a fi sigură de accederea la „masa bogaților”, și de a nu sta la mâna rezultatelor, Astra are nevoie de un punct în meciul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. În cazul în care pierde meciul cu Sepsi, Astra se poate califica în play-off doar dacă una dintre Viitorul şi Gaz Metan nu câştigă în ultima etapă.

La rândul lor, ardelenii de la Gaz Metan Mediaș sunt la mâna lor pentru a accede în play-off. Echipa lui Edward Iordănescu prinde „top 6” și cu un egal cu Dinamo, condiția fiind ca Viitorul să nu se impună în partida cu Academica Clinceni.

A treia șansă la play-off în ultima rundă dintre cele trei formații care matemaatic mai au șanse de  aprinde „top 6” le are Viitorul. Chiar dacă îi înving pe ilfoveni de la Clinceni, elevii „Rgelui” stau la mâna rezultatelor pentru a ajunge în play-off. Pentru a se bate la cupele europene în acest an, Viitorul trebuie să câştige meciul cu Clinceni, iar Astra să pierdă cu Sepsi sau Gaz Metan să nu câştige meciul cu Dinamo. De asemenea, Viitorul se poate califica în play-off şi cu un egal în partida cu Academica Clinceni, condiția fiind ca Dinamo să bată la Mediaș.

Program etapa a XXVI-a Liga 1
FC Voluntari – FC Hermannstadt 2-0
FCSB – Chindia Târgoviște 1-1

Duminică, 23 februarie
ora 16:30 Viitorul Constanța -Academica Clinceni
ora 16:30 Gaz Metan Mediaș – Dinamo București
ora 16:30 Astra Giurgiu- Sepsi OSK Sf. Gheorghe
ora 20:00 Universitatea Craiova – CFR Cluj

Luni, 24 februarie
ora 20:00 FC Botoșani – Poli Iași