Corpul lui Hugo Chavez va fi „foarte dificil” de îmbălsămat: „Am primit cercetători de un nivel foarte înalt”

Publicat: 14/03/2013 | 14:30
Corpul lui Hugo Chavez va fi „foarte dificil” de îmbălsămat: „Am primit cercetători de un nivel foarte înalt”

Preşedintele interimar venezuelean Nicolas Maduro a anunţat miercuri că va fi "foarte dificil" ca trupul lui Hugo Chavez să fie îmbălsămat.

„Am primit cercetători de un nivel foarte înalt, cei mai buni din lume, din Rusia şi din Germania (…). Notele şi avizele ştiinţifice ne arată că va fi foarte dificil să facem acest lucru, deoarece pregătirile ar fi trebuit deja începute, iar decizia ar fi trebuit luată mult mai devreme”, a declarat Maduro pentru televiziunea naţională.

Aceste „dificultăţi ar putea să împiedice să se realizeze ceea ce s-a realizat în cazul lui Lenin, Hồ Chí Minh sau Mao Tse Tung”, a adăugat el.

După trei zile de la decesul preşedintelui Chavez, tot Maduro anunţa că trupul acestuia va fi îmbălsămat „pentru eternitate”.

Expus la Academia Militară din Caracas, unde mii de venezueleni continuă să îi aducă un omagiu, rămăşiţele preşedintelui defunct urmează să fie transferate vineri la un muzeu situat într-o fostă cazarmă, în centrul unui fief chavist, cartierul sărac 23 de Enero, în vestul capitalei, potrivit Mediafax.

Corpul defunctului va fi însoţit, în cursul acestei procesiuni, de mii de persoane.

Ionut Chiperi

Citește și...