Criminalul din Neamț a fost prins! Ce le-a spus polițiștilor

Criminalul din Neamț a fost prins! Ce le-a spus polițiștilor
Foto: observator.tv

După trei zile de căutări, Răducu Bălțătescu, criminalul de 43 de ani din Agapia, Neamț, a fost prins de polițiști. Bărbatul și-a înjunghiat soția și socrii, apoi a fugit. Criminalul i-a omorât chiar în ziua Sfinților Constantin și Elena. Anchetatorii cred că motivul crimei ar fi fost gelozia.

Zeci de polițiști, însoțiți de câini de urmă, l-au căutat, timp de trei zile, pe autorul unui atac sângeros. În cele din urmă,. Răducu Bălțătescu, criminalul din Neamț,  a fost prins. După ce a comis oribila crimă nemțeanul a fost văzut de către sătenii din Agapia ducându-se în fugă spre pădure, având în mână cureaua de la pantaloni. Pe drum, el și-ar fi abandonat telefonul mobil, lăsându-l în stradă. Oamenii legii l-au prins pe Răducu Bălțătescu în momentul în care acesta s-a întors acasă, după haine și hrană. Bărbatul le-a spus oamenilor legii că a stat ascuns în pădure în tot acest timp.

Răducu Bălțătescu, criminalul din Neamț, avea antecedente

Nimeni nu își explică ce la determinat pe bărbat să își măcelărească familia. Cu o zi înainte de crimă, el a venit în curtea socrilor, la câteva ore după ce l-ar fi părăsit soția. Vecinii spun că își teroriza nevasta din cauza geloziei și că era violent atunci când se îmbăta. În curtea socrilor a izbucnit un scandal, în urma căruia părinții femeii au chemat Poliția. Un echipaj sosit la fața locului a reușit să liniștească spiritele, iar bărbatul a fost chemat la sediul postului din localitate.

El s-a prezentat luni (21 mai) la postul din Agapia, unde a fost amendat. După ce și-a cerut scuze și a promis că va plăti amenda, bărbatul nu s-a întors acasă, ci s-a dus să bea. După ce s-a îmbătat, Răducu Bălțătescu s-a dus să-și măcelărească nevasta și socrii.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani