Cruzime de neînțeles în Argeș! Un șofer a vrut sa lovească o ursoaică și puii în timp ce mergea pe Transfăgărășan

Cruzime de neînțeles în Argeș! Un șofer a vrut sa lovească o ursoaică și puii în timp ce mergea pe Transfăgărășan

Imagini revoltătoare au fost surprinse pe Transfăgărășan de un şofer. Un alt participant la trafic a încercat să lovească cu mașina o ursoaică cu pui. Filmuleţul a devenit viral în mediul online şi i-a revoltat pe cei care l-au văzut.

Ursoaica și puiul ei se aflau pe marginea drumului, iar la un moment dat, o mașină, cu număr de Argeș, a demarat în viteză, a intrat pe sensul opus și a încercat să îi lovească, potrivit aktual24.ro.

Din fericire, ursoaica și puiul ei au reușit să se salveze în ultimul moment.

CITEŞTE ŞI: FEMEIA A CREZUT CĂ A ADOPTAT UN CÂINE, DAR ÎN CÂTEVA LUNI AU AVUT PARTE DE ȘOCUL VIEȚII. CE ANIMAL AVEA, DE FAPT, ÎN LOCUINȚĂ

Aceasta nu ar fi fost singura tragedie pe care şoferul de Argeș ar fi putut să o provoace. Bărbatul a fost la un pas de accident, pentru că în faţa lui a apărut o altă maşină.

Alte cazuri de acest gen au fost sesizate autorităţilor

Cazuri asemănătoare sunt tot mai frecvente. Zilele trecute, un alt şofer aflat pe Transfăgărăşan a lovit cu o sticla un urs ieşit la marginea drumului.

În urma distribuirii imaginilor, poliţiştii din Argeş au dechis un dosar penal, pentru rănirea cu intenţie a animalelor şi încearcă să îl identifice pe individ.

În alte imagini apărute pe reţelele de socializare, un alt conductor auto este surprins în timp ce încerca să hrănească un urs. Dintr-un vehicul aflat pe sensul opus, pasagerul unei autoutilitare care apartine Administratiei Bazinele de Apă Argeş-Vedea îl injură pe cel care a hrănit animalul, după care scoate pe geam un spray şi pulverizează în faţa animalului.

În Romania, persoanele care se apropie de animale sălbatice ca să le hrănească sau să le lovească sunt sancţionate contravenţional.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
Moştenitorul imperiului de miliarde al lui Ion Țiriac a primit un mesaj în ziua când a împlinit 50 de ani: „Îți datorez viața mea”
Prosport.ro
Moştenitorul imperiului de miliarde al lui Ion Țiriac a primit un mesaj în ziua când a împlinit 50 de ani: „Îți datorez viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Țurcașiu, speriată de gestul lui Călin Șerban: „Să nu mă ceri de nevastă”
Click.ro
Anca Țurcașiu, speriată de gestul lui Călin Șerban: „Să nu mă ceri de nevastă”
Planta aromatică pe care mulți o folosesc fără să-i cunoască proprietățile. Ce beneficii are și cum se consumă corect
Digi 24
Planta aromatică pe care mulți o folosesc fără să-i cunoască proprietățile. Ce beneficii are și cum se consumă corect
Ce spune Nicușor Dan după reținerea lui Călin Georgescu
Digi24
Ce spune Nicușor Dan după reținerea lui Călin Georgescu
SUV-ul hibrid Jaecoo 8 SHS-P poate fi comandat în România. Cât costă rivalul pentru Škoda Kodiaq sau Hyundai Santa Fe?
Promotor.ro
SUV-ul hibrid Jaecoo 8 SHS-P poate fi comandat în România. Cât costă rivalul pentru Škoda Kodiaq sau Hyundai Santa Fe?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Mai au nevoie iPhone-urile de folie de protecție? Răspunsul tranșant dat de Apple
go4it.ro
Mai au nevoie iPhone-urile de folie de protecție? Răspunsul tranșant dat de Apple
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce s-a întâmplat cu profesorul Bumbăcea, acuzat că l-a agresat fizic pe fiul unui consilier S.O.S. Continuă scandalul la Bușteni: „Se fac presiuni asupra copilului meu”
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu profesorul Bumbăcea, acuzat că l-a agresat fizic pe fiul unui consilier S.O.S. Continuă scandalul la Bușteni: „Se fac presiuni asupra copilului meu”
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!