Acasă » Cancan News » Cu ce a rămas Ana Baniciu după “Asia Express”. Premiul a „dispărut” după primul an, dar…

Cu ce a rămas Ana Baniciu după “Asia Express”. Premiul a „dispărut” după primul an, dar…

De: Sabin Tudor 16/03/2022 | 12:00

Una dintre cele mai dure întreceri televizate pare să-și fi pus puternic amprenta asupra Anei Baniciu, care varsă lacrimi ori de câte ori rememorează momentele petrecute în competiția “Asia Express”. Pe lângă premiul în bani, partenera Ralukăi a căpătat și deprinderi care au influențat-o serios. CANCAN NEWS vă oferă toate detaliile.

Ana Baniciu și coechipiera sa, Raluka, au fost fericitele câștigătoare ale primului sezon “Asia Express”, în 2018. Premiul de 30.000 de euro a fost cheltuit în mai puțin de un an, după cum au declarat cele două artiste, însă au rămas cu o prietenie și cu multe experiențe despre care Ana Baniciu povestește și acum.

Ana Baniciu, marcată de experiența „Asia Express” (Foto: Instagram)

La patru ani de la fericitul eveniment, cântăreața dezvăluie că nu se poate abține de la plâns ori de câte ori revede momentul final, în care a fost declarată învingătoare, alături de Raluka.

„Știam că sunt puternică, dar nici chiar așa”

Un alt aspect important pare să fie impactul pe care competiția l-a avut asupra Anei la nivel de temperare a propriilor porniri.

“Cred că cea mai recentă și care și-a pus amprenta este câștigarea «Asia Express», probabil că momentul ăla, dacă mă uit și acum pe YouTube la filmarea aia, plâng clar. Experiența mi-a arătat că sunt mai mult puternică decât credeam că sunt.

(VEZI ȘI: ANA BANICIU ȘI LOGODNICUL BAT NUNTA ÎN CUIE LA O LIMONADĂ)

Știam că sunt puternică, dar nici chiar așa. Mi-a mai arătat că trebuie să știu când să tac, să am momente în care să stau în banca mea, să ascult și să nu mă ghidez după emoțiile de moment sau nervii de moment, să mă cert.

M-a învățat multe lucruri, inclusiv faptul că poți să te bucuri la fel de mult și să fii foarte fericit dacă ai puțin, dar noi, în lumea în care trăim, ne dorim din ce în ce mai mult!”, a povestit Ana Baniciu pentru catine.ro.

Ce mai puteți vedea la CANCAN NEWS

Theo Rose povestește ce a atras-o la manele (Foto: CANCAN.RO)

Ritmurile lui Theo Rose sunt dintre cele mai ascultate pe YouTube-ul românesc, piesele sale ajungând mereu în trending. Puțini știu, însă, cum a ajuns artista să cânte manele și să colaboreze cu cei mai “grei” artiști ai genului. CANCAN NEWS are detalii despre acest subiect.

(CITEȘTE AICI: CE „TRUCURI” FOLOSEȘTE THEO ROSE ÎN LUPTA CU ANXIETATEA)

Nu mai este pentru nimeni un secret că Nicole Cherry a devenit una dintre cele mai tinere mame din showbiz însă modul în care a aflat că va avea o fetiță este de-a dreptul inedit.

Ce a visat Nicole Cherry cât a fost însărcinată (Foto: CANCAN.RO)

Ce semne “divine” ar fi primit cântăreața înainte de a afla sexul copilului, dar și cum a ales numele micuței, aflați tot de la CANCAN NEWS. Apăsați pe butonul PLAY!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Sabin Tudor figurează ca reportrer special în cadrul publicației CANCAN.RO, site apartenent al trustului Gândul Media Network. A început să lucreze în mass media din anul 2021, după frecventarea cursurilor Facultății de Jurnalism și Științele citeste mai mult
Parteneri
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Cum arată ISPITELE de la Insula Iubirii 2024! Mai PROVOCATOARE nu există
Cum arată ISPITELE de la Insula Iubirii 2024! Mai PROVOCATOARE nu există
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel,...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete nucleare la granița cu Finlanda
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul ei iubit a fost găsit fără suflare într-un hotel din Miami
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute...
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume...
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Kanye West confirmă intrarea în industria porno
Kanye West confirmă intrarea în industria porno
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Boala care se întinde pe tot globul. Jumătate din populație e în pericol
Boala care se întinde pe tot globul. Jumătate din populație e în pericol
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
Câți bani a primit Loredana Groza pentru a poza goală: „Îmi era rușine să mai merg pe stradă…”
Câți bani a primit Loredana Groza pentru a poza goală: „Îmi era rușine să mai...
Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și Vărsătorii sunt avantajați
Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și...
Este obligatorie reducerea vitezei la trecere dacă nu sunt pietoni? Ce spune legea
Este obligatorie reducerea vitezei la trecere dacă nu sunt pietoni? Ce spune legea