Cu ce boală cruntă a fost diagnosticată Antonia. I s-au descoperit noduli la nivelul bustului

Cu ce boală cruntă a fost diagnosticată Antonia. I s-au descoperit noduli la nivelul bustului
Cu ce boală cruntă a fost diagnosticată Antonia. I s-au descoperit noduli la nivelul bustului

În fața fanilor săi, Antonia se prezintă de fiecare dată într-o formă de invidiat. Frumoasă și senzuală, partenera de viață a lui Alex Velea ocupă primele locuri ale clasamentelor neoficiale în care sunt incluse cele mai frumoase vedete din showbizul autohton, numai că – în viața de zi cu zi – apar și probleme care își pun amprenta asupra ei.

Bineînțeles, unele dintre aceste probleme nu ajung la urechile admiratorilor decât după mai multă vreme, iar faptul că vedeta s-a confruntat cu probleme de sănătate după cea de-a doua naștere – atunci când l-a adus pe lume pe Dominic – a constituit o surpriză. Dar astfel de întâmplări mai puțin plăcute fac parte din viața multor mame, important fiind ca, în ultimă instanță, totul să se termine cu bine.

Antonia a fost diagnosticată cu noduli la sâni, în perioada respectivă, chiar ea mărturisind că a trecut printr-o etapă ”neagră” din viața ei. “Sunt foarte bine dupa operatie. Sunt multumita. Era ceva total natural dupa doua nasteri. Multe femei sunt ok dupa nastere, dar la mine nu a fost ok si am luat aceasta decizie. Cand am alaptat am avut niste noduli, am suferit foarte mult, am avut dureri groaznice, de asta nici nu am alaptat foarte mult, pentru ca au fost probleme, dar acum este foarte bine”, a declarat Antonia pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, la vremea respectivă.

Antonia

Antonia: ”O binecuvântare subestimată”

Antonia a ajuns și în urmă cu doar câteva zile la spital, iar fanii săi s-au declarat îngrijorați. Artista a trebuit să anuleze un concert pe care ar fi trebuit să îl suțină chiar azi, în Constanța, iar motivele internării nu au fost, încă, dezvăluite. Vedeta s-a dovedit a fi reținută în declarații pe această temă – nodulii descoperiți la sâni, cu mai mulți ani în urmă, putând fi aduși în discuție -, iar mulți dintre cei care îi urmăresc viața personală și activitatea au ridicat multe semne de întrebare.

Cert este că toți i-au urat însănătoșire grabnică Antoniei, așteptând-o să revină, grabnic, pe scenă. După externare, Antonia le-a transmis fanilor un mesaj din care reiese că se simte bine și că a reușit să treacă peste încă un moment dificil.

“Să pleci de acasă și să te întorci în stare bună, sănătos este o binecuvântare subestimată”, a scris Antonia în mediul online.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este Rebecca Toma, noua ispită de la „Insula Iubirii” 2026. A mai apărut într-un show de televiziune
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este Rebecca Toma, noua ispită de la „Insula Iubirii” 2026. A mai apărut într-un show de televiziune
Ion Țiriac nu s-a ferit de cuvinte la 87 de ani, după ce a renunțat la miliardele de euro: „E trist că la vârsta mea trebuie să fiu aici”
Prosport.ro
Ion Țiriac nu s-a ferit de cuvinte la 87 de ani, după ce a renunțat la miliardele de euro: „E trist că la vârsta mea trebuie să fiu aici”
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Brooke Shields, în costum de baie la 61 de ani. A făcut senzație în vacanța petrecută în Croația
Click.ro
Brooke Shields, în costum de baie la 61 de ani. A făcut senzație în vacanța petrecută în Croația
Nicușor Dan are un nume-surpriză pe lista pentru funcția de premier. Condițiile PSD și PNL pentru susținerea viitorului guvern (surse)
Digi 24
Nicușor Dan are un nume-surpriză pe lista pentru funcția de premier. Condițiile PSD și PNL pentru susținerea viitorului guvern (surse)
FOTO Harta lumii a fost modificată la ONU pentru o reprezentare mai apropiată de realitate. SUA s-au opus
Digi24
FOTO Harta lumii a fost modificată la ONU pentru o reprezentare mai apropiată de realitate. SUA s-au opus
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Lidl oferă gadget-uri la prețuri mici: tabletă pentru desen la numai 12 lei
go4it.ro
Lidl oferă gadget-uri la prețuri mici: tabletă pentru desen la numai 12 lei
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Kratos vine la București!
Go4Games
Kratos vine la București!
Un cunoscut bodyguard care l-a extorcat pe Florin Salam, trimis în judecată într-un dosar de mare violență instrumentat de DIICOT
Gandul.ro
Un cunoscut bodyguard care l-a extorcat pe Florin Salam, trimis în judecată într-un dosar de mare violență instrumentat de DIICOT
6 ingrediente naturale care pot ajuta bronzul să reziste mai mult
Mediafax Italia
6 ingrediente naturale care pot ajuta bronzul să reziste mai mult
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...