Cu ce probleme de sănătate se confruntă Natalia Duminică, după ce a fost eliminată de la Survivor România 2022: ”Mă cam sperie un pic”

Natalia Duminică a intrat în competiţia din Republica Dominicană gata să lupte până în marea finală. Din nefericire, problemele de sănătate nu au lăsat-o să îşi îndeplinească visul, astfel a părăsit emisiunea în urmă cu câteva săptămâni. Recent, dansatoarea a vorbit în cadrul unui interviu despre momentele dificile prin care a trecut.

Natalia Duminică a demonstrat că merită să rămână în echipa Faimoşilor, însă parcursul său s-a terminat brusc. La câteva săptămâni de când s-a întors din Republica Dominicană, fosta Faimoasă a dezvăluit cu ce probleme se confruntă.

De asemenea, vedeta speră să treacă cât mai curând peste acestea pentru că vrea să danseze din nou.

„Da, am ieșit cu probleme grele, majore, ce țin de genunchi. O să am o recuperare mai îndelungată, medicul mi-a spus că cel puțin câteva săptămâni nu voi fi așa cum sunt, adică voi merge mai greu. Îmi propun un tratament profesional pentru genunchiul meu, ca să îmi revin cât mai repede, pentru că fiind dansatoare, este vorba despre cariera și viața mea, ceea ce mă sperie un pic, dar sper să trec ușor peste această problemă.

Este prima dată când am dureri atât de majore pe partea aceasta de genunchi, dar sper să ies cu bine din asta și să pot să îmi continua performanța în mod normal, să pot să dansez. Îmi este foarte dor să dansez”, a declarat Natalia Duminică pentru ciao.ro.

CITEŞTE ŞI: AM AFLAT CÂTE CLASE ȘI CE STUDII ARE NATALIA DUMINICĂ. DRAMA CARE I-A MARCAT EXISTENȚA DANSATOAREI DIN BURIC CARE A FOST ELIMINATĂ ASEARĂ LA SURVIVOR ROMÂNIA 2022

Pe lângă pasiunea pentru dans, în această perioadă în care este nevoită să se refacă, Natalia Duminică a descoperit că îi place să gătească.

„Îmi dau seama cât de mult iubesc viața mea, cât de frumoasă este, cât de recunoscătoare sunt pentru tot ce fac, cât de mult îmi plac dansul, scena, publicul meu, luminile, totul… cât de mult îmi place să ofer pe scenă ceea ce fac, cât de mult îmi place să dansez, cât de mult îmi iubesc familia și îmi place să petrec timpul cu ei. Mai nou: îmi place să gătesc! Îmi era foame încontinuu, dar mi-era și dor să gătesc ceva, ceea ce e ceva nou, ce am descoperit în mine”, a mai spus fosta Faimoasă, mai arată sursa citată.

Ce le-a spus Natalia Duminică foştilor colegi, înainte de a părăsi competiţia

Natalia Duminică a fost eliminată din competiție în data de 15 martie. Despărțirea a fost una grea pentru Faimoasă. Înainte de a pleca, vedeta a făcut câteva declarații: „Cred că e logic, pentru că simțindu-mă că nu pot da 100% pe traseu, aș simți că țin echipa pe loc. Nu aș rezista o secundă să nu intru pe traseu, să nu-mi ajut echipa. Îmi doresc să schimbați ceva, vreau să câștigați. Treziți-vă, enervați-vă. Aș vrea să vă dau forță să câștigați cu toții. Vă rog, din suflet, fiți tari! Nu-mi dau seama de ce mi-e atât de greu să mă despart de voi, sunteți ca familia mea”.

Sursă foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!