Cui i-a scris Silviu Prigoană marți dimineața, cu câteva ore înainte să moară: „Sper să nu mă fi…”

Adriana Bahmuțeanu, despre vila lui Silviu Prigoană. Foto: Arhivă Cancan

Cu cine a discutat Silviu Prigoană prin mesaje marți dimineața, chiar cu câteva ore înainte să moară? Ce a ținut să îi transmită regretatul afacerist persoanei respective? Dovada că se temea de rating, în ciuda faptului că a avut numeroase apariții televizate! Deține chiar și ultimul interviu cu fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu!

Silviu Prigoană s-a stins din viață ieri, 12 noiembrie, într-un restaurant din Bran. Nu vă mai ținem prea mult timp în suspans și vă spunem că a vorbit prin mesaje cu Bursucu marți dimineață! Prezentatorul este șocat de când a aflat vestea tragică și nu se aștepta la așa ceva, mai ales pentru că au filmat și ultimul interviu împreună.

„Eu am vorbit cu omul azi-dimineață, azi la prânz. Sunt în stare de șoc. În momentul ăsta sunt în panică. Ultimul interviu al lui este la mine”, a spus Bursucu, potrivit WOWBiz.

Bursucu este de părere că Silviu Prigoană „a rupt” internetul și televiziunile. Chiar dacă a apărut de multe ori pe micile ecrane, teama lipsei de rating nu i-ar fi dat deloc pace afaceristului.

„Nu mi-am imaginat nici o secundă că mesajul meu va conține atât de mult ADEVĂR! Silviu Prigoana a rupt și internetul și televiziunile! A construit 4 televiziuni în România, însă teama lipsei de RATING nu l-a părăsit NICIODATĂ”, a mai transmis Bursucu.

Citește și: Ce spun vecinii despre Silviu Prigoană, după moartea sa: „Nu știu pe nimeni din zona asta care să…”

Ce i-a scris Silviu Prigoană lui Bursucu

Bursucu a dezvăluit și care este ultima conversație dintre el și Silviu Prigoană. Afaceristul i-a transmis prezentatorului că spera că nu l-ar fi invitat degeaba și că nu îi va strica, de asemena, rating-ul.

„Bursucu: Neața! Azi sare internetul în aer!

Silviu Prigoană: Sper nu mă fi invitat de pomană să-ți stric rating-ul.

Bursucu: N-am nici o emoție! În plus… noi ne-am simțit foarte bine și asta e cel mai important”, așa arată conversația dintre Silviu Prigoana și Bursucu.

Bursucu și Silviu Prigoană

Ce a vorbit Silviu Prigoană cu Bursucu? Foto: Instagram / Bursucu

Prezentatorul și Silviu Prigoană s-au simțit foarte bine în timp ce au filmat interviul, iar pentru el asta a contat cel mai mult. Bursucu i-a spus afaceristului că nu avea vreo emoție că nu ar prinde la public.

Citește și: Cine a apărut la IML Brașov cu haine pentru Silviu Prigoană. Bărbatul nu ar face parte din familie

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Premierul Netanyahu rămâne în picioare, arată primele exit-poll-uri de la alegerile din Israel. Luptă crâncenă între opoziție și prim-ministru, se joacă până la ultimul vot
Gandul.ro
Premierul Netanyahu rămâne în picioare, arată primele exit-poll-uri de la alegerile din Israel. Luptă crâncenă între opoziție și prim-ministru, se joacă până la ultimul vot
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute