Cum a fost distrusă rețeaua de falsificatori de permise auto condusă din Iordania de vestitul interlop Boenică

Zeci de percheziții au avut loc, miercuri, în București și în opt județe pentru destructurarea unei ample grupări de falsificatori de permise auto. Surse judiciare au declarat, pentru CANCAN.RO, că este vorba despre o rețea condusă de vestitul interlop Boenică, fugit în Iordania din 2008.

„La data de 08.07.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Ploiești au efectuat un număr de 61 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Prahova, Dâmbovița, Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Botoșani, Dolj și Constanța, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, luare de mită și dare de mită”, au anunțat, miercuri, reprezentanții DIICOT.

Liderul rețelei, dat în urmărire internațională

Surse judiciare au declarat pentru CANCAN.RO că gruparea în cauză este condusă, din Iordania, de însuși Romeo Ursu, zis Boenică, un interlop cunoscut pentru mesajele prin care își bătea de joc de autorități, după ce a fugit din țară, în 2008.

Romeo Ursu a fugit din 2008 în Iordania

Anchetatorii au probat implicarea sa în celebrul dosar „Mandatarii”, în care era implicat alături de un alt lider al lumii interlope bucureştene, Gheorghe Constantinescu, zis Gigi Boieru şi de mai mulţi funcţionari publici de la Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 1, Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 2 şi Oficiul Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 2. Boenică a fost de altfel condamnat la doi ani și zece luni de închisoare în acest dosar. Numele lui mai apare și în altă cauză, legată de falsificarea de carduri. De asemenea, Boenică este vizat și în dosare ale DNA.

(VEZI ȘI: L-AM GĂSIT PE BOENICĂ ÎN IORDANIA! CE MESAJ TRANSMITE CEL MAI CĂUTAT INTERLOP ROMAN)

De această dată, e vorba de o rețea de falsificatori de permise auto, pe care Boenică ar conduce-o din Iordania, încă de anul trecut, deși este dat în urmărire internațională. Interlopul profită însă că între România și Iordania nu există un acord de extrădare.

Nucleul, format inițial din nouă membri

„Începând cu a doua jumătate a anului 2019 şi până în prezent, s-a constituit, pe raza județelor Dâmbovița și Ilfov și a municipiului București, un grup infracțional organizat constituit inițial din 9 membri (cetățeni români și străini), la care ulterior au aderat și alți cetățeni români, grupul fiind profilat pe săvâşirea unor infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, precum și infracțiuni de fals și de corupție. (CITEȘTE AICI: MIȘCARE RISCANTĂ. BOENICĂ SE MUTĂ ÎN ANGLIA)

Boenică ar fi condus din Iordania ampla rețea de falsificatori de permise auto

Scopul grupului l-a reprezentat obținerea de venituri ilicite prin înlesnirea obţinerii contra-cost și în mod fraudulos a unor permise de conducere pentru mai mulţi cetăţeni români care nu posedau competenţele necesare obţinerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România”, susțin anchetatorii.

Peste 50 de beneficiari ai permiselor obținute fraudulos

„În fapt, persoanele interesate de obținerea unor permise de conducere puneau la dispoziția membrilor grupării datele personale, o fotografie și un specimen de semnătură, care erau transmise în străinătate pentru întocmirea permiselor. Ulterior, documentele întocmite fraudulos erau expediate în România, iar cetățenii români care intrau în posesia acestora se prezentau la serviciile de profil pentru preschimbarea permiselor de conducere străine cu permise de românești.

Suma totală achitată de un beneficiar al unui astfel de permis se ridica la aproximativ 3.000 euro, aceasta reprezentând diferite comisioane percepute de cetățenii români și străini implicați. Până în prezent au fost identificați peste 50 cetățeni români care fie au obținut permise românești, fie au depus documentele la autoritățile competente pentru preschimbarea permiselor prin acest mod ilicit, o parte dintre aceștia fiind deja semnalați cu diferite încălcări ale normelor la regimul circulației rutiere”, au mai arătat reprezentanții DIICOT.

Audieri-maraton la DIICOT Ploiești

Un număr de 79 de persoane vor fi audiate, miercuri, la DIICOT Ploiești, în acest caz. (VEZI ȘI: BOENICA A RUPT „OMERTA”. ÎN CE HAL A PUTUT SĂ MOARĂ UNUL DINTRE CEI MAI MARI INTERLOPI AI ROMÂNIEI)

Romeo Ursu, zis Boenică, a fost ridicat de de polițiști în 2008 însă a dispărut chiar din clădirea tribunalului care trebuia să-i elibereze mandatul de arestare, după ce ordonanța de reținere i-a expirat, înainte că instanța să se pronunțe. Boenică a părăsit la scurt timp România, iar pe numele său a fost emis un mandat de arestare pentru înșelăciune. Romeo Ursu se află de atunci în Iordania și susține că este nevinovat.

Potrivit procurorilor, Boenică ar face parte și dintr-o rețea de falsificatori de carduri care ar fi creat un prejudiciu de două milioane de euro, însă interlopul susține, de asemenea, că nu a făcut nimic.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Gandul.ro
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!