Cum a primit Andreea Antonescu 30.000 de dolari pentru un pictorial incendiar: „La insistențele lui…”

Andreea Antonescu a fost fără doar şi poate cea mai scumpă vedetă care s-a lăsat pozată goală în Playboy. Artista își aduce aminte cu plăcere de acele vremuri, mai ales că a avut foarte mult de câștigat după ce a acceptat propunerea.

Andreea Antonescu avea 18 ani și era o adolescentă de 1, 57 m și 42 de kilograme atunci când a pozat pentru revista Playboy. Convinsă, cu greu, artista a acceptat, într-un final, propunerea de care își aduce aminte râzând.

„M-am simțit măgulită și mă simt în continuare”, a spus Andreea când i s-a reamintit de acele momente și despre faptul că și acum Dan Capatos mai povestește despre asta în emisiuni. „Păi știi de ce vorbește Capatos, nu? Pentru că el a fost cel care m-a determinat. Îmi amintesc că aceea era perioada în care eu am plecat de acasă, îmi amintesc că se pusese în discuție un contract cu tata, pentru că eu eram minoră (discuțiile s-au purtat încă din momentul în care eu eram minoră). Suma era una mult mai mică, dar nu se punea să arăt în shooting decât… ochii. După cum și-a dorit toată lumea, să-mi vadă ochii toată viața (râde). Glumesc! Doar partea de sus a corpului meu”, a spus Andreea pentru revista VIVA!

„M-am speriat foarte tare, nu eram pregătită pentru așa ceva și oricum a urmat acel eveniment cu plecarea mea de acasă și tot tam-tam-ul care a fost. Cert este că, după, eram prieteni foarte buni cu Capatos atât eu, cât și fostul meu prieten, ne vizitam foarte des, el și Monica ne vizitau foarte des… Capatos abia se mutase din presa de investigații la Playboy și știu că venea seară de seară la noi cu Monica și-mi spunea că ar trebui să discutăm despre Playboy, ar trebui să discutăm despre Playboy… Pe de altă parte, Dan Silviu Boierescu mă suna periodic și eu tot îi spuneam că nu vreau să pozez, că nu sunt pregătită. Nu pot, sunt o persoană pudică, nu vreau să mă dezbrac, să mă vadă toată țara…”

La insistențele lui Capatos de a stabili o sumă, Andreea Antonescu a plusat, convinsă că va fi refuzată: „Știam clar că cea mai mare sumă era undeva la 10.000 de dolari. Zic, mă, ca să fiu convinsă că nu voi poza vreodată, le cer de trei ori prețul”. Iar norocul a fost de partea artistei, pentru că a primit suma de 30.000 de dolari pentru a poza goală.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret. Cum au făcut anunțul
Click.ro
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret. Cum au făcut anunțul
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Siegfried Mureșan explică ce a înțeles din mesajul lui Nicușor Dan: „Singura soluție pentru încheierea crizei este votarea Guvernului propus”
Gandul.ro
Siegfried Mureșan explică ce a înțeles din mesajul lui Nicușor Dan: „Singura soluție pentru încheierea crizei este votarea Guvernului propus”
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”