Cum a reușit Kate Middleton să-i supere pe regele Charles și regina Camilla. După lungi eforturi, s-a redresat

Cum a reușit Kate Middleton să-i supere pe regele Charles și regina Camilla. După lungi eforturi, s-a redresat
Sursa foto: Profimedia

Viața ca membru al unei familii regale este dificilă, deși din afară poate părea ceva extrem de simplu. Spre exemplu, un gest banal poate fi considerat nepotrivit, iar Kate Middleton, soția prințului William, poate fi un exemplu în acest sens.

Atunci când a devenit membră a Familiei Regale a Marii Britanii, actuala prințesă de Wales a fost criticată inclusiv de regele Charles, pe atunci prinț moștenitor, dar și de soția acestuia, Camilla, pentru un gest aparent banal pe care îl fac extrem de multe femei obișnuite.

Kate Middleton i-a supărat pe regele Charles și regina Camilla

Este vorba despre postură: Kate obișnuia, de multe ori, să stea cu picioarele încrucișate la nivelul gleznelor în timpul aparițiilor publice, o postură văzută ca prea relaxată pentru un membru de asemenea rang al familiei, arată presa britanică.

Actualul rege și soția sa i-au atras în mod subtil atenția lui Kate cu privire la acest aspect. Se pare că aceasta din urmă s-a conformat, ceea ce arată că a fost încă de la început conștientă că noul său statut va implica unele sacrificii pe care prințesa și le-a asumat.

Cum s-a dezobișnuit Kate Middleton de gest

Însă Kate a înțeles rapid că dacă vrea să aibă vreo șansă în cadrul familiei regale, va trebui să se adapteze, lucru pe care l-a și făcut. Ea a început să se obișnuiască cu așa-numita „Duchess Slant”, o poziție care presupune ținerea genunchilor și gleznelor lipite, cu picioarele înclinate discret într-o parte și care este foarte populară în rândul femeilor din înalta societate.

La nivel mondial, această postură este considerată un simbol al rafinamentului și al eleganței, precum și al capacității de autocontrol.

Postura este des folosită de femeile din înalta societate, fie că este vorba despre membre ale caselor regale sau nu, iar ducesa de Cambridge a făcut eforturi pentru a se obișnui cu ea. De altfel, în ultimii ani, se pare că poziția aceasta a devenit o a doua natură pentru Kate Middleton, care nu mai are nicio problemă de postură, mai notează presa din Regat.

CITEȘTE ȘI: KATE MIDDLETON A RECUNOSCUT PRIN CE TRECE DUPĂ TRATAMENTUL DE CHIMIOTERAPIE: „UNEORI, ACEST LUCRU TRECE NERECUNOSCUT”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„N-aveam bani de pampers la copil!” Minodora, mărturisiri dureroase despre perioada în care ajunsese să amaneteze aurul
Click.ro
„N-aveam bani de pampers la copil!” Minodora, mărturisiri dureroase despre perioada în care ajunsese să amaneteze aurul
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Digi24
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
go4it.ro
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Graba de final a Guvernului Bolojan. 14 Hotărâri de Guvern dintr-un foc, într-o singură zi. De la dublarea amenzilor CNA până la eliberarea unui subprefect din funcţie şi aprobarea unei steme de comună
Gandul.ro

SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!