Un influencer din Polonia a făcut un experiment cel puțin ciudat și a ales să își încălzească locuința cu… gogoși. El a căutat în experimentul său să găsească un combustibil alternativ față de peleții din lemn pe care îi utilizează în mod obișnuit.
Având în vedere că prețul energiei a crescut enorm în ultima perioadă, Marek Hoffmann a hotărât să caute soluții ingenioase pentru a înlocui peleții pe care îi folosește de obicei cu altceva. Așa că a mers la un supermarket Lidl, de unde a cumpărat 133 de gogoși, în ideea de a le folosi pe post de combustibil.
Alegerea nu a fost una întâmplătoare. El a ales să cumpere gogoși și nu alte produse pentru că acestea erau la promoție. Astfel, el a profitat de faptul că erau la reducere pentru a cumpăra cât mai multe gogoși și pentru a-și duce experimentul până la capăt.
„Arde de aproape cinci ore fără întrerupere și nu pare că se va opri curând. Nu înțeleg ce se întâmplă. Uleiul din gogoși fierbe continuu. Suficient cât să facă temperatura să crească… la câteva sute de grade Celsius! E mai ieftin decât peleții”, comentează el.
Bărbatul a explicat că a plătit mai puțin de 3 euro pentru aproximativ 10 kilograme de gogoși. Dacă ar fi cumpărat aceeași cantitate de peleți, aceștia ar fi costat cu 1,60 de euro mai mult.
Chiar dacă soluția nu este deloc una practică și chiar pare să încurajeze risipa alimentară, polonezul a reușit să demonstreze că experimentul poate reuși.
„Ne putem întreba dacă n-ar fi fost mai bine ca cineva să mănânce aceste gogoși”. O dilemă etică, dar până la urmă este vorba de bani”, recunoaște el.
CITEȘTE ȘI: