Cum arată Andreea Marin și Andra Măruță fără machiaj. Asta e adevărata față a showbiz-ului românesc

Publicat: 09/11/2019 | 12:30

Vedetele din showbiz țin să arate, tot timpul, impecabil, cu machiajul pus la punct și pregătite, parcă, pentru a participa la ședințe foto în urma cărora să rămână imagini memorabile, demne de a fi revăzute, cu nostalgie, peste timp. Totuși, există și momente în care divele nu sunt machiate, iar atunci oferă fanilor și o altfel de imagine.

Andreea Marin ”strălucește”, la rândul ei, de fiecare dată, însă a avut curajul să se înfățișeze în fața admiratorilor și fără machiaj. Vedetă incontestabilă, Andreea le-a transmis vizitatorilor paginii sale de Instagram și un mesaj sugestiv: ”O nouă zi, zâmbește-i! Fără fard, fără mască, așa cum ești tu. Prețuiește viața!”

În ceea ce o privește pe Andra, îndrăgita cântăreață ține, firește, să se prezinte într-o formă de zile mari tot timpul și să arate perfect. Dar nici ea nu a avut rețineri în a apărea în fața admiratorilor, tot pe pagina de Instagram, nefardată. Iat-o pe Andra, la fel de zâmbitoare, dar fără machiaj. ”Să lăsăm grijile deoparte si să ne purtăm ca și cum singurul lucru care contează este să râdem in fiecare zi! Asta sper să simțiți și voi!”, a scris Andra în dreptul fotografiei.

Andra: ”Să lăsăm grijile deoparte!”
Citește și...