Cum arăta Margherita de la Clejani înainte să consume droguri. Nu era operată şi avea burtică

Cum arăta Margherita de la Clejani înainte să consume droguri. Nu era operată şi avea burtică
Cum arăta Margherita de la Clejani înainte să consume droguri. Nu era operată şi avea burtică

Margherita de la Clejani a avut parte de zile grele în această perioadă, după ce a fost implicată într-un accident şi a ieşit pozitiv la testul anti-drog.

Cum arăta Margherita de la Clejani înainte de operaţii

Încă de când era adolescentă, Margherita a fost atrasă de mirajul lumii mondene, iar chiar de la 18 ani a început să „lucreze” la aspectul său fizic. Atunci, şi-a făcut implanturi mamare, deşi părinţii ei s-au opus acestui lucru. După acea intervenţie, tânăra „a dat de gustul” operaţiilor estetice şi a continuat să se „tuneze”.

Astfel, Margherita a trecut de-a lungul anilot prin mai multe intervenţii chirurgicale şi a făcut inclusiv tratamente cu botox şi acid hialuronic foarte costisitoare. Rezultatul a fost pe măsură. Fata Clejanilor este cu totul alt om faţă de cum arăta cu ani în urmă, dovadă fiind şi poza de mai jos, care o prezină înainte de intervenţiile estetice.

Din păcate pentru familia ei, odată cu această transformare radicală, Margherita a început să devină mai rebelă, iar lucrurile au luat o întorsătură tristă la finalul lunii mai, când tânăra a fost implicată într-un accident auto.

Controverse după accidentul Margheritei

Testată cu aparatul etilotest, ea a ieşit negativ, însă a picat testul anti-drog. De altfel, poliţiştii sosiţi la faţa locului au sesizat că aceasta avea gesturi necontrolate şi un comportament necorespunzător.

Comportamentul ei bizar a continuat şi la ieşirea de la audieri când le-a zis jurnaliştilor că a condus bine şi că în maşină cu ea mai era Johnny Depp, totul sub privirile stânjenite ale tatălui său, care venise să o aducă acasă.

“Toate bune și frumoase… ce teste să se facă? Alcool test nu există, droguri nu există… Eu mă uitam în oglindă și îmi făceam buzele. Nu am avut nici o problemă. Am condus bine. Mai era Johnny Depp cu mine în mașină. Am accidentat pur și simplu o mașină, veneam de la o petrecere… Eu nu vorbesc cu presa din România, eu sunt de la Hollywood”, a spus Margherita de la Clejani imediat după ce a ieșit din sediul poliției.

La câteva zile distanţă după accident, Ioniţă de la Clejani a pus incidentul pe seama lui Theo, presupusul iubit al tinerei şi cel cu care se afla în maşină, care ar fi o influenţă negativă asupra Margheritei şi care ar fi păcălit-o să consume substanţe interzise.

De altfel, tânărul a primit în trecut amendă penală după ce a fost condamnat pentru cultivarea, experimentarea, extragerea, producerea, fabricarea, prepararea, transformarea, precum și cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Fiica lui Victor Socaciu își caută dreptatea în instanță: „Pentru tata lupt până la capăt!” Cum îi apare în vis
Click.ro
Fiica lui Victor Socaciu își caută dreptatea în instanță: „Pentru tata lupt până la capăt!” Cum îi apare în vis
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!