Acasă » Trending » Cum încearcă Viorica și Ioniță de la Clejani să-l supravegheze pe fiul lor. Fulgy, la pas prin Herăstrău

Cum încearcă Viorica și Ioniță de la Clejani să-l supravegheze pe fiul lor. Fulgy, la pas prin Herăstrău

De: Delina Filip 29/08/2021 | 23:20

După ce a scăpat de arestul la domiciliu, Fulgy și-a reluat activitățile. Atât în mediul online, cât și prin oraș, băiatul Clejanilor este mult mai prezent. Recent, CANCAN.RO l-a întâlnit în timp ce dădea o raită prin zona de Nord a Capitalei. 

În ultima perioadă, Fulgy a trecut prin câteva probleme destul de serioase. Tânărul a fost prins sub influenţa substanţelor interzise la volan, a ajuns să fie reclamat la poliție chiar de tatăl său, a făcut acuzaţii grave la adresa familiei sale şi a mai multor vedete din România, a condus fără permis, iar, după ce a lovit cu pumnul un jurnalist şi i-a furat mai apoi telefonul mobil, a fost arestat la domiciliu 30 de zile.

Cu toate acestea, viața merge înainte! Drept urmare, de cum a scăpat – cel puțin la prima vedere – de problemele cu legea, băiatul Clejanilor și-a reluat aparițiile în public. Serile trecute, CANCAN.RO l-a întâlnit pe Fulgy în zona de Nord a Capitalei. Nu singur, ci alături de iubita lui, o tânără brunetă, dar și alături de Marga, semn că Viorica și Ioniță de la Clejani îl țin atent sub supraveghere.

Fulgy, la plimbare prin Herăstrău, însoțit de iubită, dar și de sora lui
Fulgy, la plimbare prin Herăstrău, însoțit de iubită, dar și de sora lui

Cei trei au luat „pulsul” atmosferei din Funky Lounge, dar, pentru că nu li s-a părut nimic interesant, au plecat. Chiar dacă aveau de unde alege, au preferat să dea o „raită” pe lângă cluburile de pe malul lacului Herăstrău, dar nimic nu le-a mai atras atenția, astfel că seara s-a dovedit a fi destul de liniștită.

(CITEȘTE ȘI: CUM SE DISTREAZĂ FULGY DE CÂND NU MAI ESTE ÎN AREST LA DOMICILIU! FIUL CLEJANILOR, LA UN PARTY ALĂTURI DE PRIETENI)

Din ce face bani Fulgy

Fulgy îşi doreşte cu orice preţ să fie independent. Astfel, artistul le-a dezvăluit fanilor săi ce planuri are. Pe pagina sa de Instagram, a publicat o fotografie cu el în care poartă un tricou negru inscripţionat cu sigla „Don Moft” aşa cum obişnuieşte mai nou să îşi spună. În acelaşi timp artistul a scris şi un mesaj în dreptul imaginii: „⭐️⭐️⭐️COLECTIE MOFT in cel mai scurt timp ⭐️⭐️⭐️”, semn că, de această dată, Fulgy este decis să îşi deschidă o afacere legală şi să lase în urmă trecutul tumultuos.

”Mi-am schimbat stilul de viață foarte tare. Luni am antrenament, marți piscină, antrenament, miercuri călărie, joi relaxare în parc, vineri la fel. Am 4 bodyguarzi, care sunt tot timpul cu mine, mașină în față, mașină în spate, pentru protecție…

Tata e fericit, mama e fericită, eu sunt fericit, Marga e fericită. Vorbesc în numele familiei mele acum: nu ne interesează de alți oameni decât de noi. Cine e în filmul cu noi, ne iubește, ne respectă…”, a spus Fulgy, potrivit Fanatik.

(VEZI ȘI: FULGY, NOI DEZVĂLUIRI DESPRE NOAPTEA ÎN CARE A FOST PRINS DE POLIȚIE: ”NU SUNT ȘOBOLAN SAU CÂRTIȚĂ CUM AU FOST BĂIEȚII ĂIA DOI ”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO citeste mai mult
Parteneri
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Imagini INCENDIARE cu ISPITA care a primit un CADOU de 600.000 de euro de la milionarul român
Imagini INCENDIARE cu ISPITA care a primit un CADOU de 600.000 de euro de la...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Fostul iubit al Cristinei Cioran, declarații halucinante: „Îmi fac alt copil! Nu mă mai interesează nici de ea, nici de copil”
Fostul iubit al Cristinei Cioran, declarații halucinante: „Îmi fac alt copil! Nu mă mai interesează...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete nucleare la granița cu Finlanda
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu cumpere așa ceva”
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
O televiziune din România își schimbă numele. Ce va difuza de acum înainte
O televiziune din România își schimbă numele. Ce va difuza de acum înainte
Trenul produs în China care va lega 3 municipii importante din România. Poate circula cu o viteză de 160 km/h
Trenul produs în China care va lega 3 municipii importante din România. Poate circula cu...
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Pâinea cu maia, izvor de sănătate. Ce sortiment trebuie evitat
Pâinea cu maia, izvor de sănătate. Ce sortiment trebuie evitat
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
Ioana Dichiseanu, dezvăluiri emoționante. Semnele pe care le-a primit de la regretatul Ion Dichiseanu după decesul acestuia: „Nu au fost doar în mintea mea”
Ioana Dichiseanu, dezvăluiri emoționante. Semnele pe care le-a primit de la regretatul Ion Dichiseanu după...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat o nouă lovitură în România. Investiția uriașă se află fix lângă un mare oraș al țării
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat o nouă lovitură în România. Investiția uriașă se află...
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele