Sorana Darclee, fosta componentă a trupei ASIA, a povestit, în cadrul emisiunii Antena Stars, despre problemele din viața ei. Artista a trecut printr-un divorț și a căzut în depresie, în acele momente. Căsnicia a dărâmat-o, dar spune că ar mai face o data pasul.
“Dacă vrei să nu divorţezi, nu te mărita! Aş mai face pasul acesta, fiindcă nu m-a speriat. Ai căzut vreodată pe stradă şi te-ai lovit? Şi ţi s-a întâmplat după aceea să nu mai mergi pe stradă? Ai văzut?!”, i-a spus Sorana Oanei Radu în cadrul emisiunii “Star Chef”.
Cum a scăpat Sorana de depresie? “În primul rând, să o recunoaştem! Dacă avem acea tendinţă, de a spune constant “Lasă, că e bine!” sau să găseşti vinovaţi, atunci eşti foarte departe de a te vindeca. Din momentul în care îţi dai seama că suferi de depresie, să ştii că eşti un pic mai aproape. Pentru că atunci ai găsit problema şi poţi să începi. Înainte de toate, trebuie să îţi găseşti un hobby, ceva care să te scoată din zona aia… Eu am pictat. Am pictat, am plantat – este partea vieţii care pe mine mă bucură foarte tare şi mă relaxează. Îţi trebuie forţă. Dacă nu ai forţă, te duci la un psiholog. De aceea este foarte important să deschizi uşa unui cabinet a unui specialist şi să îi spui: -Am o problemă şi vreau ajutor-. Şi să faci tot ce îţi stă în putinţă ca să te laşi salvat. Depresia m-a învăţat că sunt mult mai puternică decât cred, că sunt mut mai capabilă decât m-am crezut vreodată şi că, într-adevăr, nu există: Nu pot. «Nu pot» e o limitare în mintea noastră”, a povestit Sorana.