Reguli de la Supernanny. IRINA PETREA demontează miturile de parenting
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Exclusiv » Cum se pregătesc băcăuanii reveniți din străinătate de un Paște în carantină. „Am preferat să ne izolăm singuri…”

Cum se pregătesc băcăuanii reveniți din străinătate de un Paște în carantină. „Am preferat să ne izolăm singuri…”

De: Cătălin Cojocaru 08/04/2020 | 12:00

Aproape 100.000 de băcăuani muncesc în străinătate, iar Paștele este un bun prilej să vină acasă. Nici măcar pandemia de COVID-19 nu-i ține departe de cei dragi, chiar dacă li s-a recomandat să nu se întoarcă în țară. În ultimele zile, tot mai mulți băcăuani au revenit în locurile natale, iar „avalanșa” continuă. E posibil ca, în următoarele zile, să mai vină câteva mii, iar numărul lor mare le provoacă dureri de cap autorităților. 

În aceste condiții, prefectul Bacăului, Liviu Miroșeanu, a dat ordin ca toți cei care se întorc de peste hotare să intre în carantină obligatorie, inclusiv la domiciliu.

„Având în vedere numărul mare de bacăuani care vin și încă sunt așteptați să vină în această perioadă, din țările cu grad ridicat de infectare cu coronavirus, am dispus și măsura carantinării obligatorii la domiciliu/locația declarată de aceștia”, a spus prefectul județului Bacău.

Rugăciune în carantină

Situațiile sunt însă greu de gestionat. Unii se conformează, alții se gândesc doar la întâlnirile cu prietenii. În comuna Pârjol, aflată în nordul județului, din cei 5.500 de locuitori, mai bine de jumătate muncesc în străinătate. Conform obiceiului, de Paște, cei mai mulți se întorc în comuna natală. (VEZI AICI: Harta lumii, din ce în ce mai roșie! Pe ce loc se situează România, în topul țărilor afectate de Covid-19)

În Pustiana, satul cu cel mai mare număr de locuitori și o comunitate cu frică de Dumnezeu, de Paște, biserica și curtea erau neîncăpătoare. Anul acesta vor fi goale. Localnicii se vor ruga în mijlocul familiilor sau ”în carantină”, așa cum este și cazul a trei bărbați întorși de la muncă din Franța, care stau împreună în carantină. Rudele le duc mâncare în fiecare zi, iar de la primărie primesc controale regulate.

”Nu ne este ușor să stăm aici, dar ce să facem, dacă așa trebuie. Imediat ce a venit boala asta peste noi, am rămas fără servicii și ne-am întors acasă, iar autoritățile ne-au spus să stăm în carantină. Am fi putut să stăm într-un loc ales de ei, dar am preferat să ne izolăm singuri. Așa că am luat hotărârea ca împreună cu alți doi colegi să locuim în aceeași casă pe toată durata carantinei. Ne protejăm familiile. Sperăm ca și ceilați care se întorc din străinătate să respecte regulile. Nu e de joacă,” spune Nelu.

Nunți amânate și cale întoarsă

Biserica din Pustiana va rămâne pustie

Unii s-au întors acasă ca să se relaxeze, doar că nu au avut parte de tot ce și-au dorit. ”S-au plimbat prin comună, dar imediat au fost anunțați de la primărie să se autoizoleze, că altfel vor fi amendați și duși la carantină. Nu le-a convenit situația și o parte dintre ei au făcut cale întoarsă de unde au venit”, povestește Maria, o bătrână care a rămas singură în ogradă, dar care e la curent cu tot ce se întâmplă.

Ioan a venit acasă ca să stabilească ultimele detalii pentru nunta programată pentru începutul lunii iunie. A stat două zile și a plecat înapoi în Germania pentru că nu a putut face nimic. Mai mult, a luat decizia să-și amâne nunta pentru anul viitor. ”Asta e. Dacă nu e să fie anul acesta, va fi anul viitor.” (NU RATA: Infectat cu COVID-19, s-a dus singur după medicamente la farmacie. „M-au luat iar cu izoleta și acum…”)

„Cine nu se conformează, plătește”

Într-o altă comună, Berești-Tazlău, celebră datorită lui George Enescu, care a locuit în conacul de la Tescani, unde a compus cunoscuta operă Oedip, cei plecați în străinătate s-au întors cu poftă de viață. Toată distracția a durat o singură zi.

”La început, mulți au crezut că e de glumă, dar imediat au aflat că nu e așa. Avem o listă cu toți cei întorși și îi monitorizăm cu atenție. Cine nu se conformează, plătește. Acum, situația s-a liniștit. Fiecare își vede de treaba lui și nu mai umblă prin comună. Vor mai veni și alții. Îi așteptăm, cu drag, acasă, dacă tot vor să vină, dar trebuie să înțeleagă că e obligatoriu să respecte legile”, ne-a spus Dumitru Tulpan, primarul comunei.

Corina lucrează în Italia, dar a ales să-și protejeze familia. ”E mai bine pentru noi să rămânem aici, dar mai ales pentru părinți și pentru rude. În Italia, situația e dificilă, dar tot ce putem să facem e să stăm izolați și să așteptăm veștile bune. Avem programat drumul către casă, în România. Am amânat totul”, spune Corina, din comuna Filipești.

Spațiile de carantină, limitate

Pustiana, un loc pustiu de Paști în acest an

Autoritățile au luat măsura carantinei la domiciliu pentru că numărul locurilor din pensiuni este limitat. De la prefect, aflăm că încă mai sunt spații corespunzătoare pentru carantină, dar nu pentru toată lumea.

”Decizia a apărut pe fondul insuficientelor locuri de carantină în pensiuni și hoteluri. 134 paturi sunt disponibile pentru carantină, dar pentru a evita orice blocaj în gestionarea acestei situații, acum avem la dispoziţie şi varianta carantinării la domiciliu la care vom apela doar în cazurile de maximă necesitate.

Aplicăm măsuri de protecție și siguranță atât pentru localnici, cât și pentru cei care vin din afara granițelor țării. Astfel, cetăţenii veniți vor fi conduși de colegii din structurile MAI la domiciliul declarat. Aceştia vor completa o declarație pe propria răspundere de carantinare obligatorie, sunt luați în evidența Direcției de Sănătate Publică Bacău și a autorităților publice locale. Şi, cel mai important, vor fi verificați zilnic cu privire la respectarea măsurilor impuse”, a precizat prefectul Liviu Miroșeanu. (NU RATA: Asistenta și băiețelul ei au scăpat din focarul de la Suceava și așteaptă o minune, la izolare)

Persoanele care vor intra în carantină trebuie să declare pe propria răspundere că dispun de spațiu de locuire independent și separat de spațiile ocupate de ceilalți membri ai familiei. La nivelul județului Bacău, 803 persoane se află în carantină, 24 au ieștit din carantină în ultimele 24 de ore, iar 2.152 aflate sunt în izolare.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected] sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare SOCANTA
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de...
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Laura Cosoi, apariție de invidiat. În ce țară va pleca timp de o lună: „Nu îmi este teamă să călătoresc departe cu fetele” Ce bărbat i-a mărturisit că a fost îndrăgostit de ea?
Laura Cosoi, apariție de invidiat. În ce țară va pleca timp de o lună: „Nu...
Cum și-a fotografiat Daniela Crudu cei doi copii mici? Imaginea a ajuns pe internet
Cum și-a fotografiat Daniela Crudu cei doi copii mici? Imaginea a ajuns pe internet
Un bărbat s-a sinucis pentru că nu-și putea găsi fiica dispărută. După 2 săptămâni aceasta a apărut
Un bărbat s-a sinucis pentru că nu-și putea găsi fiica dispărută. După 2 săptămâni aceasta...
Serviciile secrete ucrainene l-au ucis pe părintele rachetelor ruse Kh-59 și Kh-69. Cum a avut loc operațiunea
Serviciile secrete ucrainene l-au ucis pe părintele rachetelor ruse Kh-59 și Kh-69. Cum a avut...
România în Schengen. Ce înseamnă spațiul de liberă circulație și ce avantaje aduce
România în Schengen. Ce înseamnă spațiul de liberă circulație și ce avantaje aduce
Frânare bruscă fără motiv Cine e vinovat dacă lovești în spate o mașină?
Frânare bruscă fără motiv Cine e vinovat dacă lovești în spate o mașină?
„ N-am murit”. Mesajul cutremurător postat de Nicu Sârghea cu doar o zi înainte de a muri! Ce a apărut pe pagina de Facebook a trupei Vunk după tristul anunț
„ N-am murit”. Mesajul cutremurător postat de Nicu Sârghea cu doar o zi înainte de...
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești, se întorc în țară după tragedie: „Mama lui nu ştie că a murit”
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești,...
Cum a reacționat fetița Cristinei Cioran când a auzit că mama ei e însărcinată cu al doilea copil. “A avut grijă de mine când mi-a fost rău.”
Cum a reacționat fetița Cristinei Cioran când a auzit că mama ei e însărcinată cu...
FCSB joacă azi în Europa League! Cum e ajutată de sponsorul oficial să cucerească din nou Europa
FCSB joacă azi în Europa League! Cum e ajutată de sponsorul oficial să cucerească din...
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi negase de mai multe ori
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi...
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în...
Surpriză MAJORĂ pentru fanii Apple Watch Ultra
Surpriză MAJORĂ pentru fanii Apple Watch Ultra
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor! Imaginile au ajuns virale: „Nu cred că e ceva rușinos...”
Vedeta de la noi care a fost filmată în timp ce făcea amor! Imaginile au...
Cele două legume care reduc nivelul de colesterol din sânge. Au o mulțime de beneficii pentru organism, dar românii nu le consumă prea des
Cele două legume care reduc nivelul de colesterol din sânge. Au o mulțime de beneficii...
Trei nativi care își schimbă viața complet până la finalul anului. Urmează o perioadă agitată pentru ei
Trei nativi care își schimbă viața complet până la finalul anului. Urmează o perioadă agitată...
Mașinile blocate de la circulație în România. RAR nu le dă voie pe șosele. Nu treci de înmatriculare
Mașinile blocate de la circulație în România. RAR nu le dă voie pe șosele. Nu...
Monica Bîrlădeanu a făcut marele anunţ lângă bradul de Crăciun
Monica Bîrlădeanu a făcut marele anunţ lângă bradul de Crăciun
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
UE vrea să monitorizeze chat-urile WhatsApp
UE vrea să monitorizeze chat-urile WhatsApp
Obligație UE impusă României. Noua măsură se aplică din 1 ianuarie. Devine separat
Obligație UE impusă României. Noua măsură se aplică din 1 ianuarie. Devine separat
Amenda care îți strică sărbătorile. Ajunge la 12.000 de lei dacă încalci această regulă
Amenda care îți strică sărbătorile. Ajunge la 12.000 de lei dacă încalci această regulă
Ce se va întâmpla cu pensiile românilor în 2025? Cum vor primi pensionarii banii
Ce se va întâmpla cu pensiile românilor în 2025? Cum vor primi pensionarii banii
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată: Era pe şantier şi a venit de urgenţă acasă!
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată:...
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut...
Premoniția tulburătoare a lui Nicu Sârghea. Ce a transmis seara trecută toboșarul trupei Vunk: “Nu pot să cred că dialogul ăsta a avut loc ieri și astăzi s-a stins
Premoniția tulburătoare a lui Nicu Sârghea. Ce a transmis seara trecută toboșarul trupei Vunk: “Nu...
De ce latră câinii în somn. Specialiștii explică fenomenul și oferă sfaturi importante
De ce latră câinii în somn. Specialiștii explică fenomenul și oferă sfaturi importante
De unde provine, de fapt, laptele din untul Pilos de la Lidl. Puțini români cunosc ingredientele acestui produs
De unde provine, de fapt, laptele din untul Pilos de la Lidl. Puțini români cunosc...
Cristina Cioran este însărcinată pentru a doua oară. Cine este tatăl copilului: „Îl vreau în viața copiilor, nu în viața mea neapărat”
Cristina Cioran este însărcinată pentru a doua oară. Cine este tatăl copilului: „Îl vreau în...
×